Rodica Culcer: "Daca este adevarat ca fiecare popor are conducatorii pe care-i merita, cum putem interpreta acest adevar in cazul Romaniei?"

Pentru a raspunde la aceasta intrebare ar trebui sa stim intai de toate cine conduce tara.

Pana mai ieri puterea era relativ usor de definit: in ciuda frecusurilor inerente la romani, exista o coalitie de guvernamant si un presedinte care pareau a fi de aceeasi parte a baricadei, iar PSD era in opozitie.

Cine ar mai putea recunoaste insa aceasta stare de lucruri in actuala configuratie politica? In spatele coalitiei oficiale PD-PNL-UDMR se deseneaza o cu totul alta, pe care nu o banuiam acum doi ani, si anume o alianta informala, dar solida intre PNL-PSD-PC, tolerata de UDMR si cu participarea ocazionala a PRM.

Oricat ar parea de ciudat, PD nu este chiar atat de departe de acest aranjament pe cat se lauda liderii sai. Presedintele, singurul conducator ales prin vot direct de populatie, este practic izolat la Cotroceni de o coalitie tacita a partidelor, ajunse in parlament prin votul pe lista.

El nu se poate baza practic in acest moment decat pe simpatia populara, dar aceasta nu este niciodata sigura. Pentru majoritatea cetatenilor politica este o alta tara, in ale carei afaceri interne prefera sa nu se amestece.

Tot ceea ce s-a intamplat, toate metamorfozele prin care a trecut puterea politica in ultimii doi ani, isi au de fapt originea in rezultatul neconcludent al alegerilor din 2004.

Atunci electoratul a votat schimbarea doar pe jumatate: Alianta D.A. nu a castigat majoritatea voturilor, iar Traian Basescu a fost ales cu o majoritate infima.

Numai incompatibilitatea dintre presedinte si partidul condus de Adrian Nastase, cuplata cu dorinta PC de a fi intotdeauna la masa puterii, au dus la crearea coalitiei prezidate de premierul Taric