În Evenimentul zilei din 22 ianuarie, dl Bucurenci a publicat o scrisoare care mi se adresează. Supratitlul paginii suna, gazetăreşte, "Dragoş Bucurenci se duelează cu tandemul Andrei Pleşu - Gabriel Liiceanu". În ce mă priveşte, n-am de gînd să ridic mănuşa. Şi iată de ce.

Scrisoarea îmi parvenise, într-o formă mai amplă, imediat după o emisiune TV, în care, împreună cu Gabriel Liiceanu, comentasem cu surprindere un alt text al dlui Bucurenci, apărut în aceeaşi publicaţie. Textul cu pricina se străduia să dovedească (mai curînd să proclame) că una e condamnabilul comunism sovieto-român şi alta e comunismul ca filosofie a stîngii, "umanist, uşor utopic", dar imaculat. Luasem în discuţie acest punct de vedere nu întrucît aveam ceva cu susţinătorul lui, ci întrucît ni se păruse caracteristic pentru o anumită tendinţă de generaţie. Cu alte cuvinte, dl Bucurenci nu era decît un simptom, un exponent, un prilej. Domnia sa, oarecum euforic, s-a simţit vizat personal. Pe plicul în care mi se adusese scrisoarea sa (prin cineva care se recomanda ca "asistentă" a expeditorului) scria "Dragoş Bucurenci, public enemy number 1"). Am trecut surîzînd peste acest mic acces de vanitate juvenilă şi l-am invitat pe preopinent la o discuţie. Întîlnirea a fost agreabilă şi, pînă la un punct, lămuritoare. În final, mi s-a făcut propunerea să reacţionez în scris la epistola proaspăt primită, aşa încît tînărul amic şi cu mine să apărem, în aceeaşi pagină de ziar, în poziţie, cochetă, de luptă. Care va să zică duel! Eram invitat, cu graţie, să pun umărul la consolidarea "brand-ului Bucurenci" şi la coregrafia unei "dezbateri", al cărei rezultat era anticipat: ...mi-aş dori foarte mult - spunea interlocutorul meu - să fiţi de acord cu mine că nu putem fi de acord". Interlocutorul meu poate fi liniştit. Dorinţa îi este îndeplinită şi, în consecinţă, dezbaterea e lipsită de sens. Admi