Aergând cu taxiul prin Bucureşti, tânărul care îl conducea a exclamat la un moment dat, vesel: hait, a-ncasat-o, a-ndoit dunga!... Era pe calea Dorobanţi. Cam pe la Perla. Mirat, întrebasem ce se întâmplase. Şoferul mi-a explicat că o maşină de dinaintea lui trecuse nereglementar peste linia neîntreruptă ce desparte drumul în două. Tipul, luat la ochi imediat de agentul de circulaţie avea să-l oprească şi să-i dea o amendă piperată. Nu că sunt cu un băgăcios... Dar am o patimă. Când aud o vorbă nouă... cum ar fi marfă, care-nseamnă excelent,... mă interesez imediat, să nu rămâi în urmă cu vocabularul nou care creşte-creşte ca o pâine de Braşov de patru kile, pusă la dospit... în general, având în vedere meseria, sunt pe fază. Din când în când însă, şuvoiul vorbirilor de tot felul, mai ales cea argotică, mă întrece, mă ia la vale cu el... Am mai spus cu alt prilej, ce păţesc eu în piaţa Amzei, când intru în vorbă cu vânzătorii de legume şi fructe... Nu mai repet celebra mea rostire, când, vrând a mă da pe lângă jargonul pieţii... cum dai nucşoarele astea, bade?... - în altă zi, repetând întrebarea, cel ce vindea nucile, s-a uitat lung la mine şi m-a întrebat de unde sunt şi unde am învăţat eu româneşte, şi că dacă n-oi fi basarabean. Culmea, basarabenii se exprimă, după mine, perfect, atât că înmoaie niţel unele litere, ceea ce le dă farmec. Omul se exprima însă într-o limbă ex catedra. Era, ca să vedeţi, un profesor de limba română, pensionar, din Muscel, care venise în capitală să-şi vândă producţia, avea în livada lui moştenită de la nevastă-sa (că intraserăm imediat în vorbă) cinci nuci bătrâiori, dar harnici! Sunt şi astfel cazuri, deşi rare. De atunci, nu mă mai joc de-a vorbitul aşa şi-aşa... * Ajungând cu bine acasă, am pus Bagatelele beethoveniene, care în ultimul timp mă liniştesc, mă bine dispun, declanşând în memoria mea fel de fel de imagini răzleţe, care