Cu peste 20 de ani în urmă, Mircea Nedelciu scria o postfaţă la romanul lui Tratament fabulatoriu, care a provocat un mare scandal în lumea literară de atunci. Pentru a-şi salva cartea, mi-a povestit apoi Nedelciu, i-a adăugat această postfaţă. Faţă de momentul cu pricina, rămîn şi azi convins că Mircea a făcut exces de zel anticapitalist, într-o încercare eşuată de a convinge, implicit şi explicit că pe-aici, la noi, arta n-a devenit o marfă. Mircea avea un talent extraordinar de a-i convinge pe alţii de lucruri de care el însuşi nu era convins. Dar cu această postfaţă i-a iritat chiar şi pe unii dintre apropiaţii săi. Din amiciţie, dar şi de dragul acestui roman remarcabil, postfaţa a fost treptat trecută sub tăcere. Poate că mulţi au şi uitat-o. Dacă azi, un tînăr scriitor ar republica sub nume personal această postfaţă, aducînd-o la zi, probabil că ar da o mare lovitură. Chiar şi apărînd arta socialistă, ritos. Mircea a scris acea postfaţă pentru a-şi salva romanul de obiecţiile fundamentale ale cenzurii, mi-a povestit, dar şi pentru că, bătrîne, dacă uităm, ideal, că trăim în România lui Nea Caisă, în principiu e mai bine aici. Ca şi alţii n-am fost în stare să uit, ideal, nimic. Nu cred nici azi că artistic e de preferat un regim care îţi acordă atît de multă atenţie, încît te cenzurează, în locul unui capitalism sălbatic căruia nu-i pasă de tine decît în măsura în care arta pe care o produci e o marfă interesantă. Dar textul lui Nedelciu, atît de hulit atunci, are azi o sumedenie de apărători care n-au habar că vin în sprijinul lui. Arta trebuie protejată ca un produs specific, nu ca o marfă oarecare! Acest slogan se aude şi din partea persoanelor cu convingeri de dreapta, nu numai dinspre cei care văd în stînga salvarea artei autohtone. La vremea lui, Nedelciu duela cu marşandizarea capitalistă a artei, ceea ce în termeni de azi ar însemna că arta care nu se