Traian Basescu a avertizat ministrii ca, daca vorbesc la telefon cu presupusi infractori, numele lor vor aparea in monitorizarile serviciilor.
Se intampla in toamna lui 2005, intr-o sedinta de guvern, la interpelarea unor membri ai executivului, alarmati ca le sunt interceptate telefoanele. Tariceanu nu a avut nicio tresarire atunci, s-a nelinistit acum ca „serviciile secrete asculta ministri”.
Nu conteaza ca de la evenimentul cu pricina au trecut doi ani, timp in care dinspre Palatul Victoria nu s-a auzit niciun vaiet, nici macar cand Codrut Seres - caci despre el era vorba, a sugerat chiar Basescu - a imbogatit cu discutiile sale telefonice un dosar de spionaj si tradare. Brusc, dupa ce l-a asemanat pe Basescu cu un Lukasenko fara mustati, premierul a avut o revelatie.
Revelatia este insa o diversiune: nu ministrii sunt interceptati, ci interlocutorii acestora, presupusi infractori.
Orice cetatean al Romaniei poate aparea intr-o monitorizare a serviciilor secrete daca impartaseste formalitati sau intimitati cu persoane supravegheate de serviciile secrete. Chiar si primarul democrat al Clujului, Emil Boc, al carui schimb politicos de SMS-uri cu ziaristul Liviu Man constituie o fila din „Gazeta”.
Patania lui Boc i-a facut pesemne pe unii sa se simta razbunati pentru publicarea propriilor lor convorbiri si pare, pana acum, un fel de aplicare a legii talionului.
Dar nu iluminarea premierului este importanta, ci afirmatia lui ca, spre deosebire de presedinte, n-a fost informat de serviciile secrete ca „anumiti membri ai guvernului fac obiectul unor ascultari”.
Tariceanu a imprimat un alt curs dezbaterii, Basescu nu mai este acuzat ca a transmis informatii ce tin de siguranta nationala catre „vectori” (apud Ion Stan), ci ca este beneficiarul cel mai favorizat de serviciile de informatii. Intrebar
