"In Romania nu ne mai lipseste clasa politica, dar clasei politice cu siguranta ii lipseste clasa"
Si uite-asa, ca in vremurile bune ale camarilelor boieresti din Principate, am gasit iarasi tapul ispasitor al momentului. Si, tot in buna traditie a politichiei nord-dunarene, ne-am coalizat cu totii sa il rastignim. Si ce daca sintem acum avanpostul estic la Uniunii Europene? Si ce daca ne-am tirit pin-a ajunge acolo pe coate si pe genunchi si ne-am milogit pe la cantelariile europene, convinsi ca nu meritam, de fapt, sa fim inclusi in clubul select al tarilor bogate si civilizate ale Uniunii? Sintem acum gata sa le oferim europenilor blazati circul politic al micilor noastre nevroze, mindrii idioate si maimutareli democrate. Pina la urma si pina la coada, nu tot batrinii nostri spun cu ironie amara ca lupu-si schimba parul, da’ naravul ba? Iara noi, romanii, sintem, deh, la Portile Orientului, daca vi-l amintiti pe clarvazatorul Raymond Poincare, avocatul companiei austriece Offenheim, cu ocazia celebrului scandal al concensiunii de cai ferate din anii ’80 ai secolului al 19-lea. Poincare a ajuns mai tirziu presedintele Frantei. Noi sintem tot acolo.
Dincolo de vina sau ne-vina presedintelui Romaniei in cazul misivei, spectacolul dat de vulturii care se lupta pentru putere in juru-i este dezgustator. De la primul ministru a carei barbatie a fost pusa adeseori sub semnul intrebarii si care are, in fine, sansa sa arate ca, ei bine, e mare si tare, pina la clica pesedist-iliesciana care de mult cauta o formula sa atace serios puterea, si la inevitabilii si perenii catavenci peremisti si pecisti, care nu stiu cum sa faca sa prinda si ei odata marele ciolan, inamicul public numarul unu a devenit Basescu. Si nu sustin ca presedintele nu trebuie atacat serios atunci cind face greseli. In fond si la urma urmei, nimeni nu e si nu ar trebui sa
