In epoca de aur circula o poveste prin popor. Cica intr-o zi oamenii s-au asezat la o coada fara sa stie ce se vinde. Au aflat repede ca vor putea cumpara "momo". Dupa doua ore de stat la coada li s-a spus ca momo se terminase, dar ca pot lua zeze. Acasa insa au descoperit in pachete fifi. Dincolo de aceasta gluma, ramane realitatea de atunci: aveam cartele si la paine si la lapte.
Trebuia sa ne ducem de pe la 8-9 seara sa ne tinem loc acolo si asta faceam cu totii ca altfel muream de foame. Pe strada nu aveam voie sa vorbim prea multe, la televizor ne uitam doar doua ore si ca scolari faceam lectiile la lampa ori la lumanare.
Cei care isi permiteau anumite produse considerate la vremea aceea de lux(ciocolata, portocale) ori aveau pe cineva in familie sus-pus ori primea pe sub mana . Unii nostalgici isi amintesc faptul ca s-au nascut pe vremea republicii populare, au crescut in vremea Partidului Comunist Roman si acum regreta socialismul tarziu.
Cu desavarsire, comunismul a fost ceva rau dar sunt extrem de multi care regreta acele vremuri. Poate ca perioada anilor de dinaintea lui 1989 ne adusese o anumita "liniste", pentru ca toata lumea avea un loc de munca si un acoperis deasupra capului. Cu toate ingradirile, suportam frica si teroarea doar pentru a nu pierde aceasta pseudo-stabilitate.
La distanta de 18 ani, Nicolae si Elena Ceausescu ne vor zambi timp de o luna in Muzeul National de Istorie. Ministerul Culturii a gandit ca ar fi necesara o expozitie prin care sa aminteasca de acele vremuri. Expozitia cuprinde si cadourile primite de cei doi dictatori. Multe ating grotescul si amintesc de cultul personalitatii care domina arta vremii.
Lucrurile gasite pe biroul lui Nicolae Ceausescu sunt si ele expuse - ceasul este oprit la ora la care se pare ca a fugit dictatorul pe 22 decembrie 1989 - 12 si 6 minute.
