Pe coperta ultimei aparitii a unei reviste americane de orientare liberala, The Nation, sta printat cu litere de schioapa: “Opinia lumii intregii este impotriva escaladarii conflictului din Irak. Poporul american este impotriva. Congresul este impotriva. Poporul irakian este impotriva. Guvernul irakian este impotriva. Poate un singur om sa forteze o natiune sa poarte un razboi pe care nu vrea sa-l poarte, sa extinda un razboi pe care nu vrea sa-l extinda? Iar daca poate, mai este acea natiune o democratie in vreunul dintre intelesurile cuvintului?”
Mai este? Asta este intrebarea pe care si-o pun expertii in stiinte politice si nu numai, desi zilele astea o fac in sotto voce. Nimeni nu are indrazneala sa sugereze neimaginabilul in experimentul democratic cel mai de succes al lumii, intr-o tara care se mindreste cu libertatea si drepturile pe care le acorda individului. Iar daca asociem, asa cum o facem in mod obisnuit si le consideram aproape sinonime, democratia cu libertatea, e posibil sa vorbim despre o natiune democratica fara de libertate sau de libertate fara democratie? Iar mai apoi, daca libertatea este exprimata prin democratie, de ce atit de putini dintre noi merg la vot? si daca democratia este presupusa a fi expresia drepturilor noastre cetatenesti, de ce voturile noastre nu par a cintari cine stie ce?
Pe linga toate aceste intrebari producatoare de confuzie, libertate mai inseamna si “drepturi” si e adeseori confundata cu ele. A face diferenta intre aceste concepte e dificil si provocator pentru cineva ca mine, care a crescut cu aceste cuvinte azvirlite de-a valma si folosite intersanjabil in asa fel incit nimeni nu prea mai stie cum sa le diferentieze.
Problema este ca toate tipurile de libertate umana sint topite intr-o unica formula propagandistica. Libertatea devine astfel posibilitatea de a alege ce haine sa imbraci,
