Vizorismul meserie veche Vizorismul dateaza din cele mai vechi timpuri. Sunt convins ca si omul preistoric tragea cu ochiul la tribul rival sau chiar in pestera alaturata, printr`o gaura, neavand la dispozitie mijloacele moderne de "vizorit". Pentru ca, sa recunoastem, omul este caracterizat (printre altele) de un mare defect: grija altuia.

In principal, vizorismul devine ocupatie principala a omului dupa iesirea lui la pensie. Dupa ce a terminat de efectuat stagiul in campul muncii, omul devine inutil. A ajuns la varsta la care nu mai poate face multe, asa ca`i izgonit acasa. Si acasa se plictiseste. Mai ales daca`i la oras. Daca`i la tara e alta treaba. Nu termina munca decat cand moare. Tot mai e de hranit o gaina, o curca, de cules o rosie... etc. Dar, la oras e plictiseala mare. S`atunci descopera vizorul.

In principiu, vizorismul a aparut in mediul rural, acum sute de ani, bineinteles mijloacele fiind mult mai rudimentare decat in epoca moderna. Un simplu nod cazut dintr`o scandura care forma un gard, devenea o poarta spre alta lume. Lumea in care traiesc vizoristii. Lumea in care ei cred ca sunt regi. Pentru ca, dupa cum se stie, cunoasterea inseamna putere. Pentru ei, faptul ca stiau insemna putere. Si aceasta putere si`o exercitau, ca si acum, ori prin santaj ori prin barfa. Toata lumea se ducea la vizoristul sef, pentru ca ala stia mai multe decat toti.

Vizorismul este practicat acum in orase la scara larga. Este extrem de intalnit in blocurile vechi, de 4 etaje (pentru ca in cele turn sunt sabotati de existenta liftului), acolo unde vizoristii isi gasesc locurile prielnice: ori la parter cu usa in fata intrarii in scara, ori la etajul intai, usa din fata scarilor. Nimic nu le scapa, nimic nu se iarta. Este practicat mai mult seara, pentru ca ziua nu`i nevoie, tinand cont ca vizoristul isi petrece timpul ori la geam ori in balcon. @