Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se îngroaşă gluma!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 27 ianuarie 2007 · · ·

PSD afirmă că a strâns 200 de semnături pentru suspendarea preşedintelui Acţiunea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu poate fi declanşată, în condiţiile în care PSD afirmă că a strâns 200 de semnături pentru suspendarea preşedintelui Acţiunea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu poate fi declanşată, în condiţiile în care social-democraţii susţin că au reuşit să adune până acum mai mult de 200 de semnături. Şerban Nicolae, cel care a fost mandatat de partid să ducă la îndeplinire, în Senat, misiunea de adunare a semnăturilor, afirmă că din cei 43 de senatori PSD s-au trecut pe listă 41. Au mai rămas Adrian Păunescu, care este bolnav, şi Mihail Popescu, plecat din ţară. La Camera Deputaţilor mai lipseau patru-cinci semnături. Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, susţine că procedura de strângere de semnături pentru declanşarea procedurii este finalizată. "Teoretic, avem toate semnăturile. Viorel Hrebenciuc mi-a spus că au semnat toţi parlamentarii PSD. Dacă le socotim şi pe cele de la PRM, primii paşi în derularea procesului sunt făcuţi", spune Corlăţean. Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a anunţat vineri, la Piteşti, că mai mult de 200 de parlamentari, nu numai de la PSD, au semnat deja pentru proiectul de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. "Sunt circa 220 de senatori şi deputaţi, atât de la PSD, cât şi de la alte partide, care au semnat pentru declanşarea procedurii de suspendare, în condiţiile în care erau suficiente 157 de semnături", a declarat Nicolae Văcăroiu. PRM, în unanimitate pentru suspendare Formaţiunea lui Corneliu Vadim Tudor a reuşit să adune până acum aproximativ 40 de semnături de la cei 48 de parlamentari. Prim-vicepreşedintele PRM, Lucian Bolcaş, a precizat că termenul pentru strângerea semnăturilor de la parlamentarii PRM se încheie luni. Senatorul PRM Claudiu Tănăsescu a spus că este con

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 19 minute
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 39 minute
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 31 minute
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Românii au cheltuit anul trecut 63 milioane euro în cinematografe, cu 25% mai mult decât în 2022

Mediafax acum 2 ore
Conform Ziarului Financiar, numărul de spectatori s-a majorat cu 16%, la circa 13 milioane de persoane, nivel uşor sub cel din 2019, când piaţa a înregistrat 13,1 milioane de clienţi. Anul trecut, preţul biletelor de cinema a crescut cu 8%. Din punc

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°