3 minute de suspans
Dupa propria marturisire a autorului, John Le Carre a scris cea mai buna carte a sa, Spionul care venea din frig, in sase saptamani. A scris-o in graba, in primele ore ale diminetii, inainte de a pleca la serviciu, in clipele de ragaz de la birou, la volanul masinii, in timp ce traversa Rinul cu bacul, sau noaptea tarziu, cand nu avea somn. Cu febrilitate. Cu ura. Cu dezgustul provocat de ridicarea monstruosului Zid al Berlinului - "simbolul perfect al unei ideologii care innebunise" - dar si scarbit de meseria sa de spion la care dorea sa renunte. Urmatoarele romane ale lui Le Carre - Cartita, Premiantul, Oamenii lui Smile, Casa Rusia, Managerul noptii etc. - vor demonstra virtutile sale de profesionist in literatura de spionaj. Sunt mult mai complicate ca intriga, cu o viziune mai ampla asupra realitatii si cu desfasurari pe mai multe planuri. Dar Spionul care venea din frig e o confesiune infricosatoare despre lumea agentilor dubli, despre neinduratoarele reguli care le guverneaza viata, despre minciuna prezenta la tot pasul in viata lor. Personajul principal, Alec Leamas, e invitat sa joace un rol periculos pentru a salva un agent secret de maxima importanta pe care englezii il au in RDG. Jocul e fara scrupule si face victime nu numai printre vinovati, dar si printre inocenti. Tocmai de aceea, la un moment dat, protagonistul refuza sa se mai conformeze, ca o marioneta, ordinelor primite si accepta sacrificiul suprem, pentru a-si recupera omenia. Sfarsitul sau tragic confera o aura de noblete unei existente pangarite de murdaria sistemului pe care l-a servit multa vreme, fara sa se intrebe daca nu cumva e prost alcatuit, fiindca perverteste pana la dezumanizare, indiferent in ce tabara te afli: "... situatia e pretutindeni la fel, oamenii ii insala pe cei de langa ei, nenumarate vieti se irosesc asa, cu diversi nevinovati aruncati in pusc
