Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dandea n-a împăcat Alianţa

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 28 ianuarie 2007 ·

Cu ocazia sărbătoririi a 114 de la naşterea primului primar liberal al Tîrgu Mureşului, Emil Dandea, liberalii şi democraţii mureşeni nu au scăpat prilejul să mai arate încă o dată faptul că sunt adversari şi nu aliaţi. Preşedintele PD Mureş, Dorin Florea, şi preşedintele PNL Mureş, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, au fost prezenţi sâmbătă la ceremonialul organizat la statuia fostului primar, în centrul municipiului Târgu Mureş. Primarul Florea a depus două coroane de flori cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei, sub privirile câtorva zeci de liberali, inclusiv a preşedintelui filialei, Eugen Nicolăescu, dar cei doi n-au avut măcar politeţea de a se saluta. Preşedintele interimar al PD Mureş a spus că este extrem de mâhnit că nu a fost invitat la eveniment: "Fac în tăcere şi cu respect acest gest faţă de cel care a fost Emil Dandea. Deşi nu am avut invitaţie, am făcut un gest de onoare depunând coroane din partea primăriei şi a PD. Ceilalţi fac campanie. Animozităţile sunt normale între oameni, dar sunt mâhnit", a spus Florea. Drept răspuns Nicolăescu a declarat că Florea nu avea nevoie de invitaţie deoarece el a autorizat respectiva manifestare. "Eu nu răspund la ipocrizii. Cine doreşte să vină la acest eveniment, este liber să vină. Dacă cinsteşte memoria acestui primar. Dacă ne uităm la Dandea, este un mare primar. Din păcate, Tîrgu Mureşul are astăzi un primar mic. Sper ca în 2008 să scăpăm de un primar mic şi să avem unul mare" , a spus ministrul Sănătăţii. În timpul desfăşurării sărbătoririi lui Dandea, primarul Dorin Florea participa la Palatul Culturii la o întâlnire a femeilor democrate cu Sulfina Barbu, la nici 100 de metri de statuia lui Dandea. Imnul liberalilor, pe care aceştia l-au pus insistent de patru ori, s-a auzit perfect şi la democraţi reuşind să-l scoată din sărite şi mai mult pe Florea, acesta având practic o criză de nervi. @

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Un nou grup de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat a ajuns în siguranță în România

Ziua Constanta acum 3 ore
Încă 37 de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat și membri ai familiilor acestora au fost repatriați în această seară, ca urmare a eforturilor Guvernului. Potrivit unui comunicat al Guvernului României, cetățenii români și

Rezultate BAC 2025. Cele două județe în care rata de promovare a fost mai mare decât anul trecut

HotNews acum 11 ore
Rata de promovare la BAC 2025, înainte de contestații, este de 74,3%, față de 76,4% în 2024. În doar două județe din țară au fost înregistrate o creștere a ratei de promovare, față de anul trecut. Elevii au aflat rezultatele la BAC 2025. Acum, pot f

Grindeanu declară că noul Guvern ar putea fi învestit marți sau miercuri: „Eu cred că este dificil să avem luni”

Adevarul acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, 20 iunie, că România ar putea avea un nou guvern învestit în Parlament marți sau miercuri, estimând că este puţin probabil ca toate procedurile necesare să fie parcurse până luni.

Zeci de avioane israeliene au survolat spațiul aerian al Irakului, acuză ambasadorul Bagdadului la ONU. „O amenințare la adresa locurilor sacre”

HotNews acum 2 ore
Reprezentantul Irakului la Naţiunile Unite a declarat că 50 de avioane de luptă israeliene au încălcat, vineri, spaţiul aerian irakian cu puţin timp înaintea unei reuniuni a ONU privind conflictul dintre Israel şi Iran, relatează Reuters, preluată d

Putin: „Toată Ucraina este a noastră/ Locul în care calcă bocancul unui soldat rus este al nostru”

HotNews acum 5 ore
Președintele rus Vladimit Putin a susţinut că nu urmăreşte capitularea Ucrainei, ci doar recunoaşterea de către aceasta a noilor „realităţi de pe teren”, referire la recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra teritoriilor ucrainene ocupate. Putin a s

Restricţii de trafic din această noapte pe DN 1, la intrarea în Bucureşti. Se fac lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni

HotNews acum 3 ore
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 1, la intrarea în Bucureşti şi pe mai multe străzi din zonă, întrucât au loc lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum 7 ore
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

Liverpool îl transferă pe Florian Wirtz pentru 116 milioane lire sterline

Mediafax acum 4 ore
Campioana Angliei la fotbal Liverpool FC a anunțat vineri transferul mijlocașului ofensiv Florian Wirtz de la Bayer Leverkusen, pentru suma totală de 116 milioane lire sterline, unul dintre cele mai mari transferuri din istoria clubului, notează Sky

FOTO FACSIMIL A venit decizia din Spania! Verdictul EUIPO, după ce Gigi Becali a cerut să folosească marca „FCSB-Steaua”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) a respins cererea formulată de pentru a folosi marca verbală „ -Steaua”. Decizia mai poate fi atacată cu apel. Gigi Becali

Vremea

București
acum

19°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/31°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

17°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/26°
lun.

15°/27°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

17°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/23°
lun.

18°/26°
mar.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°
mar.

18°/34°