Problema reala a momentului nu este ca presedintele are prea multa putere, ci dimpotriva ca are prea putina si ca nu are mijloace constitutionale pentru a da o solutie pasnica actualei crize politice.

E cazul sa nu mai zabovim in aceasta cearta sterila si sa ne pronuntam asupra modelului politic pentru care optam. Daca, dupa toate tulburarile la care asistam, va fi, mai devreme sau mai tirziu, un referendum cu privire la modificarea Constitutiei, atunci se cuvine sa stim de pe acum ce vrem si sa formulam argumentele necesare.

Pina acum discutia, atita cita a fost, a plecat de la un aspect secundar si anume relatia dintre premier si presedinte. Dar reglarea mai stricta a acestor raporturi nu-i poate aduce pe cetateni la urne. Oamenii nu se pot pronunta asupra unei chestiuni de tehnica constitutionala.

Si am vazut ca nici macar juristii nu se pot pronunta pentru simplul motiv ca nu au la indemina criteriile dupa care ar putea alege dintre toate variantele posibile. Nu-i poti intreba pe oameni, asa pe nepregatite, nici daca vor republica prezidentiala sau parlamentara de vreme ce implicatiile nu sint limpezite.

E mai potrivit, de aceea, sa pornim de la o situatie concreta, cum ar fi de pilda dezamagirea ca sentiment politic. E un sentiment dominant, care nu ne paraseste din 1990 incoace. Dar, daca nu este urmarea inevitabila a vietii sau mai curind a inclinatiei noastre idealizante, atunci dezamagirea aceasta este provocata neindoielnic de un contract politic nerespectat.

Reiese ca pasul urmator este acela de a consolida contractul politic, de a crea mecanisme menite sa intareasca sentimentul responsabilitatii publice si ca revers sa consolideze caile de control si de sanctiune politica.

Azi reponsabilitatea este difuza. Presedintele este ales pe temeiul unui program politic precis, dar nu il pune in