Se furisa, inghetata si flamanda, de cum se lasa intunericul, facandu-si culcus pe o sacosa aruncata pe podeaua verandei.
O vedeam dimineata, surprinsa ca nu o auzisem intrand. Nu mieuna, nu facea nici un zgomot, disparand la fel de misterios. Nu stiam daca era a cuiva sau isi cauta saracuta un adapost. Parea mai degraba a nimanui, fiindca era mereu inghetata si trista. La fel ca oamenilor, si animalelor li se citeste suferinta in ochi. Am inceput sa-i dau de mancare si sa-i vorbesc, incercand sa-i castig increderea. De la o vreme, venea in casa si ziua, de cum simtea ca ma intorc. Pentru prima oara in viata, am inceput sa fiu atenta cu un animal. Sa fi vrut, si nu puteam fi altfel, cand ii priveam ochii aceia asa de tristi... Fusese alungata? Batuta? Mi-am propus sa o adopt, si am inceput sa-i arat tot mai multa afectiune. Azi o vorba, maine mai multa mancare, a devenit o parte din existenta mea. Urma sa-i dau si un nume, dar nici unul din cate stiam nu parea potrivit cu mutrisoara ei spasita si necajita. Pana intr-o zi, cand fara sa bag de seama, mi s-a furisat in brate, si-a lipit trupul slabut de mine si-a inceput sa ma muste usurel de un deget. M-am gandit ca e o cerere de afectiune, ca ar vrea, draguta, s-o mangai usor pe cap, ca sa poata dormi in poala calda a capotului. M-am executat, iar Tuchi (numele mi-a venit brusc in minte) a inceput sa toarca din toate puterile, pana ce-a adormit, respirand egal, aproape neauzit... Am mutat-o pe pat, am invelit-o cu un pulover si am lasat-o sa se bucure, in voie, de primul ei somn linistit, intr-o casa fara dusmani.
Odata, vorbind intr-un grup de prieteni despre animalele de companie, cineva a afirmat: "Daca asezati o pisica pe un loc unde aveti o durere, aceasta dispare". Neincrezatoare, am retinut cele spuse, asteptand sa ajung acasa la Tuchi. La vremea aceea, nu o primisem inca noaptea inauntru, ci d
