In martie 2000, la 10 ani de la mineriada care a plasat pentru o vreme Romania pe harta neagra a Europei, TVR si-a propus sa realizeze o serie de dezbateri pe marginea evenimentelor de atunci.

Prima emisiune i-a avut ca invitati pe Gabriel Liiceanu si Emil Hurezeanu care, in mod previzibil, au discutat despre implicarea si responsabilitatile puterii de la acea vreme in cele intimplate la doar citeva luni de la rasturnarea lui Nicolae Ceusescu.

A fost suficient ca PDSR sa ia foc si sa provoace o adevarata furtuna politica la Bucuresti, amenintind intre altele cu pichetarea televiziunii publice. IonIliescu a cerut un „drept la replica” dar nu oricum ci doar in conditiile sale. Mai precis, cu drept de decizie atit in privinta locului din care urma sa fie facuta transmisia cit si in stabilirea invitatilor din studiou.

Daca despre prima conditie se mai putea discuta a doua era imposibil de acceptat de catre orice institutie mass media, publica sau privata.

Asa s-a ajuns la un adevartat bilci in care Alexandru Mironov, care era angajat al TVR dar si membru in Consiliul de Administratie propus de PDSR, a fortat literalmente intrarea in emisie pentru a citi un protest vehement din partea partidului, al carui continut probabil il banuiti.

Peste ani lucrurile se repeta. Din nou Ion Iliescu este in centrul atentiei si tot TVR este tinta atacului. In particular Rodica Culcer, directorul Departamentului Stiri.

Numai ca de data aceasta fostul presedinte si-a gasit un aliat neasteptat in persoana premierului, care s-a aratat personal foarte ingrijorat de faptul ca presedintele de onoare al PSD nu ar fi beneficiat de cuvenitul „drept la replica” la acuzele la adresa sa lansate de Traian Basescu cu o zi inainte.

Si acum ca si in urma cu 7 ani rostul unei acestei reactii evident disproportionate este acelasi: