Dobrogea este pamantul pe care au calcat prima data pasii Apostolului Andrei. Acolo a inceput pentru noi crestinismul si tot acolo sunt inhumate osemintele primilor oameni martirizati in numele lui Iisus. Fervoarea credintei dainuie pana azi. Tasnind din lutul rosu al campiei ca niste pasari zvelte si albe, manastirile din nordul Dobrogei - Saon, Cocos si Celic Dere - iradiaza o magie aparte, care cheama rauri de oameni in fata icoanelor facatoare de minuni.

Exodul

Manastirea Celic s-a nascut dintr-un vis. Candva, in indepartatul Kiev, un calugar numit Atanasie a fost purtat de un inger intr-o tara indepartata, negrait de frumoasa. Trei nopti la rand a plutit Atanasie pe aripi de inger, in acel loc, bucurandu-se de lumina si culorile unui decor edenic, de susurul unei ape molcomite si limpezi ca lacrima, intr-o imensa poiana smaltuita cu flori, marginita de un palc de plopi alburii. Porunca era prea mare. Fara sa mai stea pe ganduri, monahul s-a pregatit de drum. Era imbracat modest, in haine ponosite, calugaresti. Sub dulama, simtea apasarea imensei cruci pravoslavnice, de care nu se despartea niciodata. Alaturi, langa usa, il astepta bocceaua de pelerin, din care nu lipseau cartile filocalice, straiele preotesti si patrafirul bogat, cusut in borangic si fir de aur. Parea un simplu monah, dar in realitate era arhimandrit - teolog vestit in toata Ucraina, pretendent la scaunul episcopal al Kievului. Afara, in fata chiliei, sute de credinciosi il asteptau neclintiti, hotarati sa-l insoteasca in pribegie pe duhovnicul lor. Pentru ei, parintele era un sfant, o calauza divina, iar hotararile sale, porunci ceresti.

Dupa o ultima si fierbinte rugaciune, parintele incepu a pasi vartos in fruntea alaiului, rascolind praful drumului uscat si fara intoarcere, ce ducea spre indepartata Turcie, asa cum ii poruncise ingerul. In timp ce buze