Povestile campiei.
Ai zice la inceput ca nu e nimic altceva decat o campie uriasa, intinsa si plata ca o tipsie. Dar cand incepi sa il strabati, Baraganul devine un labirint plin de ascunzisuri nebanuite. Cu vai si valcele, cu dealuri ce rasar pe neasteptate, pentru ca apoi sa dispara brusc, cu paduri ce freamata de jivine, cu ochiuri de apa inconjurate de stufaris. Satele aluneca pe langa tine ca niste naluci: Movilita, Fierbinti, Adancata! Sate risipite in imensitatea campiei, dar cu casele strans lipite intre ele, adunate ca stolurile de pasari. Infricosati, poate, de singuratatea intinsurii din Baragan, taranii si-au facut case ingramadite una intr-alta, ghemuite, toate, la poala bisericii, pazite de crucea ei.
La fel e si-n Maia. Maia-Catargi. Un nume ciudat pentru un sat pierdut in intinderea Baraganului. Il caut pe parintele Alexandru Marinescu, un preot venerabil si foarte iubit de tarani, despre care se spune ca stie toata istoria locului. Din marele labirint al campiei intru in cel al satului. Ulite intortocheate, fara repere, ingropate in lut cleios. Un noroi negru, ce ti se lipeste de bocanci si te face sa mergi tot mai greu, agatandu-se cu disperare de tine.
- "Vedeti salcamul ala? Acolo ii casa preotului Marinescu", imi spune un taran cu palaria pe-o parte, in timp ce imi priveste chioras hainele mele de orasean.
Si casa parintelui Marinescu seamana cu un labirint. Camere incurcate, holuri tot mai intunecate, pana vad o linie verticala, de lumina galbuie. Usa e intredeschisa. O imping usor si tresar de uimire. Intr-o odaita mobilata simplu, cu un pat, o masa si un dulap, parintele ma asteapta! Mainile i se odihnesc pe bratele unui fotoliu. E vechi, foarte vechi, dar atitudinea parintelui il face sa para un jilt regal. Sta drept, e imbracat cu haina preoteasca, severa, din care rasare gulerul alb, al camasii incheiate pana la u
