Datorita faptului ca activeaza intr-un mediu puternic ancorat in realitatile economice, in calcule de eficientizare sau in obiective cuantificabile, managerii de resurse umane nu pot fi convingatori in fata partenerilor de afaceri doar prin cuvinte frumos alese si fraze de o poezie sublima, este de parere Camelia Crangus, vicepresedinte resurse umane in cadrul grupului Rompetrol.
"Impactul in business al resurselor umane poate fi masurat si demonstrat managerilor in bani. Pentru a le capta atentia trebuie sa le vorbesti in cifre, in bani, in limbajul comun al businessului. Numai citatele frumoase nu au impact", spune Camelia Crangus.
Reprezentantul Rompetrol este de parere ca orice om isi are costul lui pentru companie si ca exista anumite strategii prin care aceste costuri pot fi eficientizate.
Crangus s-a alaturat grupului petrolier condus de omul de afaceri Dinu Patriciu in ultima parte a anului trecut, dupa ce la sfarsitul lui 2005 Rompetrol facea cea mai mare tranzactie din istoria Romaniei prin preluarea operatorului francez Dyneff, cu afaceri atat in sudul Frantei, cat si in nordul Spaniei. Odata cu preluarea unei afaceri de peste 2 miliarde de euro, grupul a preluat si peste 300 de noi angajati straini. "Experientele de pana acum au demostrat ca exista grupurile din Vest care vin si implementeaza politici si au ca obiectiv integrarea si alinierea unor organizatii din tarile din Est la o politica vestica. Acesta este sablonul pe care il cunoastem de 10 ani. Rompetrol se situeaza in momentul acesta intr-o faza de pionierat, in care un grup din Est este in situatia de a achizitiona societati dintr-o tara vestica", spune Crangus.
Care a fost dificultatea?
"Problema noastra a fost ca trebuia sa demonstram ceva, sa punem pilonii acestor procese de integrare. Ei trebuia sa recunoasca ce inseamna grupul Rompetrol si sa se regaseasca in c