Zeci de ani a fost inima comunismului, locul de unde eroul neamului a pornit pe drumul infaptuirilor marete. Dupa ’89 a devenit punct de pelerinaj pentru sutele si miile de nostalgici care pe fiecare 26 ianuarie - ziua de nastere a preaiubitului - veneau sa-si depuna omagiile. Astazi, Scornicestiul a palit, cu toate monumentele lui epocale. Si singurul care-l mai bântuie este Emil Barbulescu, nepotul lui Ceausescu. 26 ianuarie. Plec cu gândul la un alt 26, de acum vreo 20 de ani. Eram pustoaica pe-atunci, dar imi aduc aminte perfect emotiile care ii framântau pe toti din familie, basca pe prieteni: ni se nascuse taman atunci un finisor. Baiat! Si se punea serios problema in neam daca mama - fina - va primi cumva vreo indemnizatie, vreun ajutor banesc pentru marea cinste pe care o facea tarii: sa aduca pe lume, fix de ziua „preaiubitului“, un vlastar, viitor soim, pionier, utecist si in mod sigur membru de partid de nadejde... Zece ani mai târziu porneam cu inima strânsa si aparatul aburit spre locurile unde preaiubitul vazuse lumina zilei si unde i se aduceau anual omagii de catre nostalgicii care refuzau vehement evenimentele din ’89. Autobuze venite din toata tara, ticsite, pomeni, discursuri, poezii invatate de la gradinita, portrete decupate cu grija din abecedare, matematici si culegeri, steme si calendare scuipate de imprimantele capitaliste, bocete, sloganuri patriotice, zahar si ulei impartit la cozi organizate intru cinstirea comandantului suprem, chipuri incrâncenate si sincer indurerate de pierderea suferita. Un fotoreportaj care ma cutremura si astazi. Si totusi plec din nou acolo, pe 26 ianuarie 2007, la pomana de 17 ani a lui Nicolae Ceausescu. La Scornicesti. Pe urmele trecutului Nici un tricolor nu flutura la geamurile blocurilor ajunse in paragina. Nici pensionari senili cu banderola pe mâneca, nici aplauze de plenara nu sparg linistea. E vineri, de