Pseudolectie de istoria teatrului
La o cautare pe net cu Florin Piersic actorul de teatru gasesti doar "Oameni si soareci" si "Logodnicele aterizeaza la Paris". Si totusi... Intre ele e o viata de om. O cariera care, de zgarii cu varful unghiei dincolo de posteritatea peliculei, gasesti atat de efemera scandura a scenei de teatru, acolo unde, sub vrafuri de cronici de spectacol de care nimeni nu-si mai aminteste, ramane memoria celor care l-au vazut din intunericul incremenit si tacut al salii.
Magia. Totul se petrecea chiar acolo, sub ochii lor. Fara telecomanda, fara pauza de-un detergent, telefoane mobile, ulei sau tampoane care trebuie sa te faca fericita ca te-ai nascut femeie! Sunt curios insa cati dintre cei ce intra intr-o sala de teatru sunt constienti ca devin astfel martorii unui act unic, irepetabil, si ca tocmai in aceasta efemeritate ii afla valoarea? Dar asta e o alta discutie...
Poveste de dragoste. Pe vremea cand numele teatrului din Piatra-Neamt echivala cu cel al unei adevarate scoli de teatru de unde nume ilustre isi trag cu nedisimulata mandrie radacinile profesionale, gasesti intr-o condica veche de spectacol, deasupra semnaturii regizorului etnic, o data si cateva nume. "03.10.1958", scrie cu creionul chimic. Litere inclinate, albastrui. "«Vicleniile lui Scapin», regia David Esrig. Premiera", e adaugat cu litere mari. Apoi, "Radu Voicescu, Florin Piersic, Victor Radovici, Cosma Brasoveanu, Dumitru Chesa, Gheorghe Popovici Poenaru, George Motoi, Constantin Constantin, Nicoleta Sonea, Atena Zahariade, Zoe Muscan Dragomirescu, Ion Teodorescu, Leopoldina Balanuta, Vera Lazar". Numele se inghesuie pentru a incapea toate pe randurile marunte.
Dupa zece zile - si alte zece pagini de condica - o alta premiera. Acelasi scris marunt, acelasi Florin Piersic la inceput de cariera in "Orologiul Kremlinului" in regia lui Cristian Mu
