In politica romaneasca, cel mai dificil lucru este sa intuim si mai ales sa argumentam o linie legitima de evolutie. Altfel spus: nu stim de partea cui se afla adevarul. Mi se va replica, de catre cunoscatorii domeniului, ca acesta este un mod gresit de a pune problema. In politica nu exista adevar, exista doar interese. Pana la un punct, sunt de acord. Nu exista decat interese.
Numai ca interesele sunt si ele de mai multe feluri. A le echivala, a le aseza pe toate la acelasi nivel de legitimitate inseamna a fi un teoretician al absurdului politic.
Problema este de a decide in cunostinta de cauza directia in care trebuie sa se indrepte tara, astfel incat aceasta sa fie si directia buna. De exemplu, cu cine sa tii intre cripto-comunisti si anticomunisti? Raspunsul pare de la sine inteles: cu anticomunistii. Dar, daca aprofundam distinctia, lucrurile nu mai sunt atat de evidente. In Romania, anticomunistii s-au manifestat politic abia dupa caderea comunismului, iar perestroika lui Iliescu a fost aplicata intr-un regim care, cel putin in linii mari, era deja unul democratic.
Este ca si cum, uniti impotriva dictaturii, opozantii lui Ceausescu, din interiorul si din afara sistemului, au fost tardiv dezbinati. Aceasta batalie ar fi trebuit sa aiba loc prin anii '80. Asa, si unii, si altii s-au umplut de ridicol.
In politica, dubla interpretare este de rigoare. Intotdeauna, un actor politic important reprezinta pentru unii binele, pentru altii raul. La noi, insa, aceasta distinctie este intotdeauna exagerata pana la grotesc. Nu-i nicio mirare, deci, ca dupa entuziasmul nostru pozitiv sau negativ, suntem repede pusi la pamant. Ai zice ca, desi muscam din pomul cunoasterii, nu reusim sa asimilam pacatul. Atunci cand o facem, este deja prea tarziu, deoarece pacatul a venit intre timp peste noi si ne doboara. In ciuda a ceea ce s-ar putea crede, radi
