Mesajul a fost trimis. Multumesc!

An bun pentru business, an bun pentru salariile bancherilor

Publicat in Ziarul Financiar, luni 29 ianuarie 2007 ·

Performantele puternice inregistrate in business in 2006 s-au vazut in cresterea spectaculoasa a bonusurilor pentru directorii executivi din sistemul bancar din companiile europene, care au ajuns la 121% din salarii. Valoarea totala a compensatiilor anuale a fost de 1,9 mil. lire sterline (2,8 mil. euro), potrivit unui studiu realizat de Mercer Human Resources Consulting.

Directorii de asigurari au primit bonusuri medii care au reprezentat 101% din salariul de baza, atingand astfel un nivel de compensatii banesti de 1,6 mil. lire sterline (2,4 mil. euro), potrivit cercetarii.

"Companiile europene isi consolideaza legaturile dintre politicile salariale si strategia de afaceri, pentru a se asigura ca salariile si compensatiile, in general, reflecta nivelul de performanta", a spus Cahill, partener la Mercer. Acesta a mai precizat ca in situatiile in care directorii isi depasesc targeturile pot primi bonusuri pentru ca, in acest fel, platile devin justificabile in fata actionarilor. Mai mult de jumatate dintre organizatiile analizate, mai precis 52%, nu aveau un plafon maxim de bonusuri pentru pozitiile de conducere.

Directorii executivi din sectorul bancar primesc doar 25% din compensatiile totale directe ca si salarii de baza, in timp ce directorii din asigurari primesc 29% din remuneratii ca si baza salariala. Suma ramasa este platita prin intermediul bonusurilor si al stimulentelor pe termen lung, subliniind astfel importanta platilor variabile si legatura acestora cu nivelul de performata al companiilor.

Dintre repondentii studiului, 39% si-au revizuit planul de stimulente pe termen lung in ultimele 12 luni sau si le revizuiesc in prezent. Actiunile cu restrictie la vanzare si planurile de acordare de actiuni in baza performantelor sunt printre cele mai populare forme de stimulare pe termen lung, urmate de actiunile cu optiune de vanzare

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ambasadorul SUA la NATO: Suntem deplin conştienţi de importanţa Mării Negre în contextul războiului din Ucraina şi ne asigurăm că nevoile aliaţilor noştri sunt satisfăcute atât de Alianţă, cât şi de SUA, care le furnizează ajutor strategic

News.ro acum 27 minute
Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a dat asigurări, marţi, că SUA nu se retrag din Europa, însă a spus că Washingtonul îşi revizuieşte tot timpul postura, într-o abordare de tip „360 de grade”, având grijă să nu lase „goluri de securitate”.

Cine crede inteligența artificială că va câștiga președinția dintre George Simion și Nicușor Dan

Libertatea acum 4 ore
Inteligența artificială a ajuns să fie un instrument utilizat de milioane de oameni în toată lumea, iar majoritatea folosesc aceste tooluri pentru a afla mai multe informații despre anumite subiecte. În acest sens, oamenii au început să folosească A

Tánczos Barna: România va încasa 1,3 miliarde de euro, pe 10 iunie, din tranșa a treia din PNRR

Gandul acum 3 ore
„România va încasa, pe 10 iunie, 1,3 miliarde euro din tranșa a treia de plată pentru Programul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna. „România va încasa 1,3 milioane de euro, pe 10 iunie, din t

Lucian Romaşcanu a fost numit membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană. Mandat de șase ani la instituția cu sediul în Luxemburg

HotNews acum o ora
Lucian Romașcanu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău și fost purtător de cuvânt al PSD, a fost numit oficial membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană, instituție ce verifică dacă fondurile UE sunt colectate și folosite co

Netanyahu anunță că armata israeliană va intra „cu forță deplină” în Gaza „pentru a finaliza operațiunea”

HotNews acum o ora
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că armata va intra în Gaza „cu forță deplină” în următoarele zile, conform comunicatului transmis marți de biroul său, relatează AFP. „Chiar în zilele următoare, vom intra cu forță deplină pentr

UPDATE - Intervenţie a salvamontiştilor din Braşov, pentru salvarea a patru turişti străini, rămaşi blocaţi în Masivul Bucegi/ A fost solicitat şi un elicopter SMURD, doi dintre turişti fiind coborâţi deja

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii din Braşov intervin, marţi după-amiază, pentru salvarea a patru turişti străini care au rămas blocaţi pe Brâna Caprelor, în Masivul Bucegi. Totodată, a fost solicitat elicopterul SMURD de la Braşov, pentru a se încerca extragerea lor

DNA cere arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii îl acuză că a exercitat atribuții de primar când era sub control judiciar

HotNews acum 3 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, este acuzat de DNA că a încălcat cu rea-credință obligațiile măsurii controlului judiciar, în ultimele două luni dând exercitându-și atribuțiile de primar, deși acest lucru îi era interzis, se arată într-un comu

Parlamentul European cere accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la UE într-un raport care va ajunge în iunie la votul final din plen

G4Media acum 2 ore
Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European a votat marţi Raportul anual în privinţa Republicii Moldova, inclusiv un amendament prin care cere accelerarea aderării la UE a Republicii Moldova şi a Ucrainei şi sporirea sprijinului în acest

Burduja: Curtea de Apel Cluj a respins cererea Bankwatch de suspendare a autorizaţiei şi de oprire a lucrărilor la gazoductul Tuzla–Podişor / Lucrarea, finalizată în proporţie de peste 95%, va aduce gazul din Marea Neagră în casele românilor

G4Media acum 45 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă marţi decizia Curţii de Apel Cluj, care a respins cererea Bankwatch de suspendare a autorizaţiei de construire şi de oprire a lucrărilor la proiectul gazoductului Tuzla–Podişor. Lucrarea este finalizată

George Simion: „Orice creștere de taxe înseamnă recesiune. România are nevoie de reforme ca pe vremea lui Cuza”

Mediafax acum 2 ore
Candidatul calificat în turul 2 la alegerile prezidențiale consideră că ar trebui ca oamenii de afaceri să fie ascultați și chiar consultați: „Cu oameni de afaceri, dacă vorbim despre ținte, să ne propunem o țintă pentru început, ca trei sferturi di

Vremea

București
acum

16°
mar.

8°/16°
mie.

7°/19°
joi

9°/23°
vin.

12°/22°
Iasi
acum

15°
mar.

4°/16°
mie.

7°/17°
joi

8°/22°
vin.

5°/8°
Constanta
acum

13°
mar.

9°/14°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

2°/14°
mie.

5°/15°
joi

7°/19°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

15°
mar.

3°/17°
mie.

3°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/16°