Ideea posibilitatii contractarii de credite cu avans zero a incitat imaginatia multora dintre cei care, in prezent, inchiriaza locuinte. Din pacate, imblanzirea imprumutului bancar este momentan imposibila, iar o crestere masiva de noi clienti ipotecari, respectiv de cumparatori in domeniul imobiliar, improbabila.
Stirea privind posibilitatea eliminarii avansului la contractarea creditului ipotecar, aparuta la sfarsitul anului trecut, a emotionat pe multi dintre actualii chiriasi. Aflati in plina euforie pre-aderare, am uitat sa cautam, ca la orice „oferta buna“, prevederile scrise cu litere minuscule in josul paginii. Abia acum le citim si nu ne place ce aflam.
Asa cum se stie deja, potrivit unui proiect de regulament propus de Banca Nationala a Romaniei, avansul de 25% solicitat pentru creditele imobiliare sau ipotecare nu va mai fi o cerinta a bancii centrale. Totodata, Banca Nationala incearca sa renunte si la garantarea creditului.
„Scopul BNR este evitarea supraindatorarii populatiei“, sustine Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. Altfel spus, dificultatea contractarii si sustinerii unui credit ar putea sa scada din momentul in care BNR va renunta la obligativitatea solicitarii de garantii si avans.
Acest lucru va duce oare la un nou puseu de beneficiari de credite, respectiv bani in piata imobiliara? Daca acest instrument de finantare va ramane in datele actuale, cu comisioanele si dobanzile practicate in prezent, probabil ca, intr-adevar, masura ar putea stimula cresterea numarului de noi contractari.
Si chiar daca majoritatea tranzactiilor intre privati se vor realiza in continuare cu „banii jos“, indulcirea creditului ipotecar va incuraja, cu siguranta, nasterea si propagarea unei noi cresteri de preturi.
Daca acest lucru nu se va intampla, asa cum estimeaza majoritatea banch