Romania inceputului de era europeana e o tara mica, cu toate ca e printre "cele mari" ale Uniunii. O tara in care nu e nevoie sa se intample lucruri mari ca sa explodeze pe fata cetateanului mirarea fata de cei trimisi sa-l reprezinte. E suficient un biletel, nici macar un bilet, un biletel, ca un ventil de bicicleta, ca tot ce era umflat sa se fasaie imediat.
Momentul "biletelului" e scandalos mai ales prin - in cele din urma - nimicnicia lui si a celor care il folosesc in lupta politica. Iar presa, ce sa faca si ea, draga de ea, decat sa transforme un simplu prezervativ intr-un adevarat zeppelin.
Multe fost-au scandalurile de la inceputul noului ciclu electoral si pana la aparitia tatoasa (de la tata, nu de la...) a Elenei Udrea in rolul Catavencului. Dar nici unul nu a reusit sa aiba rezultate atat de dramatice ca acela, in fond, inofensiv de acum. Pentru ca, de fapt, nu am aflat nimic nou.
Ca Basescu ataca numai pe la spate, ca premierul e ostatic, de buna voie, unor oameni de afaceri? Asta se stia. Ce a adus nou, pare sa fie mai curand incalcarea regulilor democratiilor consolidate, in care toate aceste lucruri, desi se stiu, nu se spun. Sau, in orice caz, se spun de catre altii, nu chiar de catre cei implicati.
In fata unei asemenea zguduiri, a parut chiar normal ca intreaga clasa politica sa ia foc. Unii, pentru ca premierul a scris un asemenea biletel (de parca nu ar fi scris, fiecare, la randul lui, biletele, ca tot omul, o poezie), altii ca Basescu l-a facut public (pentru a mai indulci pastila se adauga "de-abia acum" - ceea ce e mai putin relevant).
Dar, cu toate ca s-a tot facut, comparatia cu piesa lui Caragiale se impune. O fi Catavencu jigodie, dar Dandanache e si mai si: are si Basescu la activ un biletel, un ravas compromitator. Acum, la drept vorbind, sunt convins ca fiecare e cu biletelul
