Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alro are contract cu Hidroelectrica până în 2011

Publicat in Adevarul, marți 30 ianuarie 2007 ·

Alro Slatina, cel mai mare consumator de electricitate din România, are încheiat un contract cu Hidroelectrica până în 2011, potrivit unor surse din companie. Sursele citate au menţionat că Alro Slatina, cel mai mare consumator de electricitate din România, are încheiat un contract cu Hidroelectrica până în 2011, potrivit unor surse din companie. Sursele citate au menţionat că preţul plătit Hidroelectrica este de 44 dolari/MWh, în condiţiile în care costurile producătorului de energie sunt de circa 14 dolari/MWh. Astfel, cheltuielile mari cu electricitatea îl dezavantajează faţă de competitorii de pe alte pieţe, care primesc energie la un preţ mult mai mic. Pe lângă energia achiziţionată de la Hidroelectrica, Alro mai are un contract cu Complexul Energetic Turceni. "Energia de la Turceni nu este folosită pentru a obţine profit, ci asigură funcţionarea a două hale. La 1 iulie, contractul expiră şi nu vom mai avea nici măcar acea energie", a declarat, ieri, în cadrul unui seminar, Gheorghe Dobra, directorul general al Alro. Potrivit acestuia, compania nu este de acord cu desecretizarea contractelor de furnizare a energiei, întrucât acest lucru ar distorsiona concurenţa pe piaţa internă a energiei. "Nu văd la ce ar folosi ca aceste date să fie publice, ci mai mult, acest lucru ar putea fi interpretat chiar şi ca spionaj economic", a mai spus directorul Alro. Producătorul de aluminiu a fost implicat recent într-un scandal privind achiziţia de energie ieftină de la Hidroelectrica. Într-un memorandum adresat preşedinţiei se arăta că Alro cumpără de la Hidroelectrica, producătorul cu cele mai mici costuri, 70% din necesarul de consum, la un preţ de 24 dolari/MWh. Diferenţa era luată de la Nuclearelectrica, un alt producător cu costuri mici, dar contractul cu acesta a expirat în decembrie 2006. Potrivit datelor prezentate de Ministerul Economiei, în primele 11 luni ale an

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Rapid a învins Dinamo cu 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Ambele echipe s-au prezentat pe Arena Naţională având foarte mulţi absenţi. Rapidul a început mai bin

Traian Băsescu, după ce premierul Ciolacu a trimis emisari în SUA: Cum poţi să compromiţi ţara în asemenea măsură? Uzurpă atribuţiunile preşedintelui

HotNews acum 6 ore
Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui prin trimiterea de emisari în Statele Unite, pentru că relaţia la nivel înalt cu alte state este menţinută de preşedinte. În plus, afirmă Băses

Oficialii Aeroportului Sibiu, despre vreme: Astăzi a fost ca pe Netflix - episod nou la fiecare oră

News.ro acum 8 ore
Oficialii Aeroportului Sibiu vorbesc, duminică seară, despre un ”maraton meteo”, referindu-se la vremea extrem de schimbătoare – de la o oră la alta în Sibiu a fost lapoviţă, ninsoare, soare şi 13 grade Celsius, sau ploaie. ”Astăzi a fost ca pe Netf

Marius Tucă Show începe luni, 7 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Şedinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei – Peste 2.400 de consumatori de energie, nealimentaţi / Ministrul Energiei anunţă creşteri ale consumului de energie şi gaze, dar nu se aşteaptă la probleme

News.ro acum 9 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Bursuja, a convocat, duminică, Comandamentul energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei, care se manifestă prin temperaturi extrem de scăzute, vânt puternic şi ninsori. Duminică seară, peste 2.400 de consumatori

UE pregătește prima ripostă la taxele impuse de Trump. Contramăsuri de 28 de miliarde de dolari față de importurile din SUA

Ziare.com acum 11 ore
Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, urmând să aprobe un prim set de măsuri de retorsiune care vizează importuri din Statele

O româncă a uimit juriul Britain's Got Talent cu interpretarea piesei „Listen” a lui Beyonce. Maya Giotea a primit cel mai rapid Golden Buzz/ VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cântăreaţa Maya Giotea, 14 ani, din România, a uimit juriul Britain's Got Talent cu interpretarea hitului „Listen” al lui Beyonce din filmul „Dreamgirls”, iar Bruno Tonioli, 69 de ani, a apăsat pe sonerie şi a trimis-o în semifinale într-un timp rec

GALERIE FOTO Marius Șumudică, în lacrimi la derby-ul dintre Rapid și Dinamo » Ce l-a emoționat pe tehnicianul giuleștenilor

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Marius Șumudică, antrenorul de la Rapid, a fost surprins de către reporterii Gazetei Sporturilor în lacrimi la cu Dinamo, din etapa a treia din play-off.

Ilie Năstase, atac împotriva unui candidat la prezidențiale: „Dacă ăsta iese preşedinte, eu plec din țara asta! Să mor eu”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul tenismen Ilie Năstase s-a declarat revoltat de decizia recentă de organizare a unui festival Untold pe Arena Națională. Acesta lansează un atac virulent la adresa lui Nicușor Dan deoarece permite organizarea evenimentului pe stadion. „Mă uit

Un microbuz plin cu oameni s-a răsturnat la intrarea în Pașcani. A fost activat planul roșu de intervenție | VIDEO

Libertatea acum 13 ore
Un accident rutier grav a avut loc duminică, 6 aprilie, la intrarea în municipiul Pașcani. Un microbuz în care se aflau mai multe persoane s-a răsturnat, iar autoritățile au activat de urgență planul roșu de intervenție, anunță BZI.ro.

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-0°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°