Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosar DNA - Gheorghe Falca, invinuit de mita

Publicat in Jurnalul, marți 30 ianuarie 2007 ·

Proaspat tatic, primarul Aradului a intrat pe mana DNA Dupa ce a fost audiat la Arad, in acelasi dosar "Elecon", la sfarsitul anului trecut, Gheorghe Falca, primarul Aradului, a fost ieri oficial invinuit de procurorii anticoruptie de luare de mita si de abuz in serviciu, cu consecinte deosebit de grave.

Jurnalul National a scris pe spatii ample despre "Afacerea Elecon", pentru care acum primarul va da socoteala procurorilor. "Golanie de 2,5 milioane de euro" - titram atunci, si se pare ca nu fara temei, avand in vedere ca acum 34 de functionari ai primariei din Arad dau cu subsemnatul la Parchet, inclusiv primarul si toti consilierii locali.

AL DOILEA. Gheorghe Falca, finul presedintelui, caruia Traian Basescu urmeaza sa ii boteze si fiica nou-nascuta, a fost ieri citat la DNA Timisoara, unde, in prezenta avocatului sau, i-au fost aduse la cunostinta invinuirile. Din acest moment, se poate considera ca impotriva primarului municipiului Arad a fost declansata procedura penala! Gheorghe Falca este al doilea primar aradean aflat in aceasta situatie, dupa ce Dumitru Branc a fost si el urmarit pentru abuz in serviciu, in anul 1998. Numai ca lui Branc i s-a imputat atunci ca ar fi constrans un agent economic sa sponsorizeze cu cateva milioane de lei echipa de fotbal UTA, pentru a scapa de o amenda, in vreme ce acum Gheorghe Falca este cercetat in "Afacerea Elecon".

Ieri-dimineata, imbracat la patru ace, primarul a ajuns la procurorii DNA cu zece minute mai devreme de ora 9:00, la care fusese citat. El a deschis, de altfel, sirul functionarilor din Administratia locala aradeana citati pentru a li se face cunoscute invinuirile ce li se aduc. Falca si avocatul sau nu au zabovit mai mult de un sfert de ora inauntru. La iesire, primarul afisa un zambet larg, a fost deosebit de jovial si isi impunea sa para cat mai degajat. S-a declarat chiar bucuros, pentru c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum o ora
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 25 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum o ora
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Drone neidentificate au fost observate deasupra bazei aeriene americane Ramstein din Germania

News.ro acum 28 minute
Drone neidentificate au fost observate în ultimele săptămâni deasupra unor amplasamente industriale sensibile şi a bazei aeriene americane de la Ramstein din Germania, a relatat vineri revista Der Spiegel, care citează un raport secret al autorităţi

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 54 minute
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Reacţii după anunţarea grupei de calificare la Campionatul Mondial. Mircea Lucescu: O grupă echilibrată

Mediafax acum o ora
„E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi. Austria a terminat o grupă de la EURO pe primul loc, peste Franţa sau Ţările de Joc, nu trebuie să considerăm că e simplu să ne cal

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°