Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aniversare a 35 de ani de teatru

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 30 ianuarie 2007 ·

Marinela şi Cornel Popescu – dedicaţi Thaliei

Ieri, doi mari actori ai Teatrului Naţional din Târgu Mureş au sărbătorit o dublă aniversare. 36 de ani de căsătorie şi 35 de ani de teatru. Cifre care nu sunt la îndemâna oricui. Actorii Marinela şi Cornel Popescu au făcut istoria Teatrului Naţional din Târgu Mureş. Totul a fost posibil datorită dragostei, respectului reciproc, şi dragostei pe care o poartă scenei.

La ceas aniversar, cartea de vizită a celor doi mari oameni şi actori, este impresionantă.

Marinela Popescu are un portofoliu de invidiat chiar şi "pentru un actor bărbat", a spus la un moment dat cineva din lumea teatrului. Peste 100 de roluri în peste 100 de piese, roluri de facturi atât de deosebite, încât doar enumerarea lor pare incredibilă. A fost Mariana în "Tartuffe", Mary Warren în "Vrăjitoarele din Salem", Isabela din "Invitaţie la castel", Dona Angela în "Madridul în carnaval", Varia în "Livada de vişini", Ana lui "Ion", Victoria "Evului Mediu Întâmplător", Femeia Necesară în "Există nervi", Ducesa de York din "Richard al II-lea", Delfina în "Separaţi în casă", Marceline în "Nunta lui Figaro", Elisabeta din "Elisabeta din întâmplare o femeie", Amanda în "Menajeria de sticlă" şi lista continuă… Roluri interpretate cu atât de multă dăruire şi dragoste, încât premiile au venit ca ceva firesc. "Sunt premii de interpretare primite pentru roluri ca Maria din "Piticul din grădina de vară" de D.R. Popescu, sau Victoria din "Evul Mediu întâmplător" a lui Romulus Guga sau Gena din piesa "Titanic Vals" de Tudor Muşatescu. Au fost ani în care Teatrul din Târgu Mureş era unul din cele mai bune şi mai apreciate din ţară. Actorii ne cunoşteam între noi, criticii de specialitate ne ştiau şi ne apreciau nu doar după un rol, ci după tot ceea ce am făcut până în acel moment", ne-a spus doamna scenei Teatrului târgumureşean şi a teatrului românesc,

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Un nou grup de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat a ajuns în siguranță în România

Ziua Constanta acum 2 ore
Încă 37 de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat și membri ai familiilor acestora au fost repatriați în această seară, ca urmare a eforturilor Guvernului. Potrivit unui comunicat al Guvernului României, cetățenii români și

Zeci de avioane israeliene au survolat spațiul aerian al Irakului, acuză ambasadorul Bagdadului la ONU. „O amenințare la adresa locurilor sacre”

HotNews acum o ora
Reprezentantul Irakului la Naţiunile Unite a declarat că 50 de avioane de luptă israeliene au încălcat, vineri, spaţiul aerian irakian cu puţin timp înaintea unei reuniuni a ONU privind conflictul dintre Israel şi Iran, relatează Reuters, preluată d

Restricţii de trafic din această noapte pe DN 1, la intrarea în Bucureşti. Se fac lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni

HotNews acum o ora
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 1, la intrarea în Bucureşti şi pe mai multe străzi din zonă, întrucât au loc lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”

Rezultate BAC 2025. Cele două județe în care rata de promovare a fost mai mare decât anul trecut

HotNews acum 10 ore
Rata de promovare la BAC 2025, înainte de contestații, este de 74,3%, față de 76,4% în 2024. În doar două județe din țară au fost înregistrate o creștere a ratei de promovare, față de anul trecut. Elevii au aflat rezultatele la BAC 2025. Acum, pot f

Grindeanu declară că noul Guvern ar putea fi învestit marți sau miercuri: „Eu cred că este dificil să avem luni”

Adevarul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, 20 iunie, că România ar putea avea un nou guvern învestit în Parlament marți sau miercuri, estimând că este puţin probabil ca toate procedurile necesare să fie parcurse până luni.

Putin: „Toată Ucraina este a noastră/ Locul în care calcă bocancul unui soldat rus este al nostru”

HotNews acum 3 ore
Președintele rus Vladimit Putin a susţinut că nu urmăreşte capitularea Ucrainei, ci doar recunoaşterea de către aceasta a noilor „realităţi de pe teren”, referire la recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra teritoriilor ucrainene ocupate. Putin a s

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum 5 ore
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

FOTO FACSIMIL A venit decizia din Spania! Verdictul EUIPO, după ce Gigi Becali a cerut să folosească marca „FCSB-Steaua”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) a respins cererea formulată de pentru a folosi marca verbală „ -Steaua”. Decizia mai poate fi atacată cu apel. Gigi Becali

Liverpool îl transferă pe Florian Wirtz pentru 116 milioane lire sterline

Mediafax acum 2 ore
Campioana Angliei la fotbal Liverpool FC a anunțat vineri transferul mijlocașului ofensiv Florian Wirtz de la Bayer Leverkusen, pentru suma totală de 116 milioane lire sterline, unul dintre cele mai mari transferuri din istoria clubului, notează Sky

Vremea

București
acum

20°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/31°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/26°
lun.

15°/27°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

19°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/23°
lun.

18°/26°
mar.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/24°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°
mar.

18°/34°