In tramvai, un barbat suparat ii zice unei cucoane, care-si face loc spre iesire dand energic din coate: "Nu mai impinge, fa, vaco!".
Cucoana nu are coarne, nu mugeste, nu da lapte, oua, branza si lana, prin urmare, barbatul n-a insultat-o, ci s-a exprimat poetic, apeland la o figura de stil din perioada de glorie a romantismului. Daca femeia i-ar raspunde: "Vaca sa-i spui luâ ma-ta, nenorocitule!", dialogul ar cobori in cea mai banala proza, dar fiindca suntem nascuti poeti, el ramane la nivelul apologiilor, al inefabilului liric cu suport anatomic. "Io-te-te, desteptuâ - le spune femeia celorlalte doamne care dau din coate, iar unele si din fund ca sa-si faca loc spre usa - , mi-a rupt sira spinarii cu impinsuâ si tot el cu gura." O persoana cu sira spinarii franta sufera, geme, isi da ochii peste cap, cheama salvarea sau, dupa caz, sucomba. Ne gasim, prin urmare, tot in lumea poeziei, a licentelor cu subtilitati magice. Cand o femeie calcata pe bataturi la inghesuiala simte cu un metru, un metru si jumatate mai sus dislocari de vertebre, fracturi de omoplati, rasuciri de gat sau pipairi cu substrat sexual, e clar ca tot de talentul la hiperbole, parabole si simboluri ale neamului nostru e vorba. Un estetician ar ramane circomvolutionat de cate aliteratii, anacoluturi, reduplicatii, apocope, asonante, epanalepse, invocatii, paralipse, afereze, tautofonii, personificari si prenominatii se folosesc curent in mijloacele de transport in comun foarte aglomerate. Ai putea crede c-ai nimerit la un simpozion ori chiar la un cenaclu. Iar ce-i mai interesant e ca barbatii vesnic mohorati - fiindca exista si o poezie a buzunarelor vesnic goale - si femeile cu sira spinarii vulnerabila imprastie, in chip natural, fara sa-si munceasca mintea, ca membrii Uniunii Scriitorilor, tot felul de eximoroane si sinecdoci, ba unii din cei mai rafinati si aporii. Cat despre com
