Pe măsură ce trece timpul, pe scena politică românească se înregistrează noi premiere, astfel încât toate acţiunile posibile într-o democraţie să fie bifate. Acum se studiază capitolul suspendarea preşedintelui; constituţia îl prevede, trebuie găsite şi faptele imputabile preşedintelui. PSD, în pierdere de viteză şi lipsit de iniţiative în plan economic, a găsit că acţiunea de suspendare a preşedintelui ar putea să-l readucă în atenţia românilor. Sigur, Traian
Pe măsură ce trece timpul, pe scena politică românească se înregistrează noi premiere, astfel încât toate acţiunile posibile într-o democraţie să fie bifate. Acum se studiază capitolul suspendarea preşedintelui; constituţia îl prevede, trebuie găsite şi faptele imputabile preşedintelui. PSD, în pierdere de viteză şi lipsit de iniţiative în plan economic, a găsit că acţiunea de suspendare a preşedintelui ar putea să-l readucă în atenţia românilor. Sigur, Traian Băsescu nu este un preşedinte confortabil nici pentru partidele aflate la guvernare, darmite pentru cele din opoziţie. Dar ce i se poate reproşa atât de grav încât să iniţiezi procedura de suspendare ?
Pentru comparaţie, preşedintele Israelului este acuzat de viol. PSD spune că Traian Băsescu a violat Constituţia, dar nu aduce nicio probă, cea violată n-a reclamat şi nu a apărut nici rochiţa cu urme de dovezi. Ca de atâtea alte ori, la noi, acţiuni extreme, cum e suspendarea preşedintelui, sunt tratate cu o lejeritate stupefiantă, drept simple exerciţii de imagine. Sunt convins că foarte mulţi lideri PSD sunt conştienţi că nu au nicio şansă să scape în acest fel de Traian Băsescu; unii nici nu doresc. Dar e ca un fel de joacă: să vedem cum e dacă o facem şi pe asta! Cu o astfel de iniţiativă te poţi juca doar dacă eşti inconştient! O pârghie a democraţiei este folosită ca un fel tiribombă de bâlci. A