Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcul industrial Resita, pierdere colaterala in conflictul PNL-PD

Publicat in HotNews, miercuri 31 ianuarie 2007 ·

Investitia de la km 7 din municipiul Resita, acolo unde se prefigureaza noua platforma industriala a orasului, continua sa suscite numeroase controverse in randul politicienilor locali.

Tonul a fost dat de presedintele filialei democratilor, Sorin Frunzaverde, cel care, saptamana trecuta, a afirmat ca, in cazul in care lucrarile vor fi in continuare intarziate din cauza functionarilor Primariei, iar ancheta Politiei nu va stabili adevarul in cazul revendicarilor unor parcele situate in aceasta zona, va fi nevoit sa sesizeze corpurile de control de la Bucuresti, inclusiv pe cel al Guvernului.

Frunzaverde, care este si ministru al Apararii Nationale, a lasat sa se inteleaga ca respectiva investitie vine pe un proiect castigat de Consiliul Judetean pe vremea in care el era presedinte.

In replica, primarul liberal al municipiului, Liviu Spataru, a iesit in presa cu un comunicat in care se arata, printre altele, ca “nu exista nici un interes al Primariei sau al PNL in zona respectiva”. “Interesele trebuie cautate in ograda proprie si garantez ca abilitatea binecunoscuta a domniei sale le va descoperi.

Au fost facute demersurile necesare la toate organele abilitate ale statului pentru a descoperi aceste interese ascunse”, a adaugat edilul.

Ieri, in cadrul sedintei ordinare, a fost randul consilierilor locali sa se contreze pe aceasta tema, desi atat primarul, cat si viceprimarul PD, Tiberiu Padurean, au sustinut la unison ca investitia va continua, indiferent de ce se va intampla in viitor.

In conditiile in care lucrarile la km 7 au demarat in urma cu sase luni, iar intre timp au aparut persoane care au revendicat parcele din zona respectiva, abia in sedinta de ieri alesii au aprobat studiul de fezabilitate, in valoare de 11 milioane de

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Călin Georgescu conduce în continuare cu 22,86% din voturile exprimate, după centralizarea a 99,7% dintre procesele verbale / Diferenţa de voturi dintre Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi s-a redus la 7.382 de voturi

News.ro acum 17 minute
Candidatul independent Călin Georgescu conduce în continuare cu 22,86% din voturile exprimate, după centralizarea a peste 99% din procesele verbale, fiind urmat de Marcel Ciolacu (19,22%) şi Elena Lasconi (19,14%). După centralizarea a 99,7% din vot

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 5 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 9 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 8 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 8 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Turcia: Motorul unui avion de fabricaţie rusească a luat foc după aterizare, în Antalya - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Motorul unui avion de pasageri de fabricaţie rusească a luat foc după ce aparatul de zbor a aterizat duminică pe aeroportul Antalya din sudul Turciei, a anunţat Ministerul turc al Transporturilor, potrivit Reuters. Ministerul a precizat că aterizări

BBC: Candidatul de extremă-dreapta, pro- Rusia, preia conducerea în alegerile prezidențiale din România

HotNews acum 2 ore
Un candidat de extremă-dreapta, pro-Rusia, are un avans surprinzător în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, rezultatele preliminare plasându-l peste rivalul său pro-europea, notează BBC. După 96% din voturi numărate, ultranaționalist

Rezultat neverosimil în fieful lui Ilie Bolojan: Cel mai votat candidat a fost Kelemen Hunor. Pe cât a ieșit Ciucă

HotNews acum 2 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, este cel mai votat candidat la preşedinţie în primul tur de scrutin în judeţul Bihor, al cărui președinte de Consiliu este liberalul Ilie Bolojan. Nicolae Ciucă se situează abia pe locul al patrulea în acest judeţ, fiind

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 6 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

2°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°