Viceprimarul municipiului, Daniela Vasioiu, nu mai accepta sicane din partea primarului. Vasioiu a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca s-a saturat sa tot inghita deciziile primarului de a-i atribui diverse competente si apoi de a-i retrage din atributii, astfel incit este pregatita ca, la proxima miscare de acest gen a lui Constantin Cibu, sa riposteze. Vicele face aceste declaratii cu numai doua zile inainte de posibila aparitie a unei noi decizii de modificare a atributiilor celor doi viceprimari, anuntata deja de edilul-sef.
Primarul Cibu a declarat, zilele trecute, intr-o conferinta de presa, ca, de la 1 februarie, ii va mai retrage lui Vasioiu o serie de atributii si o va lasa sa se ocupe doar de Seroplant si de Cultura, restul urmind sa cada in sarcina celuilalt viceprimar, Lucian Tilea.
Daniela Vasioiu a precizat insa ieri ca, deocamdata, Cibu nu a emis nici o dispozitie pe aceasta tema, astfel incit, la acest moment, are atributiile stabilite acum citeva luni. "Mie nu mi se pare productiva luarea unei asemenea decizii, sa zapacesti atributiile si sa le dai pe o parte si pe alta. Cind iei o decizie, trebuie sa ai un motiv si argument sa o iei, altfel poate fi contestata. De ce sa ajungem la astfel de situatii? In momentul in care iei competentele unui viceprimar, trebuie sa ai o justificare, ca lucrurile nu au mers bine. Pina acum, de cite ori mi-a luat din competente, nu am zis nimic, dar de aici incolo sint hotarita, daca se intimpla acest lucru, sa ripostez, pentru ca faptul ca mi-a luat din competente, pina acum, nu a dus la revigorarea domeniilor respective, ci dimpotriva", a spus vicele.
Intrebata daca riposta va fi una in instanta, Vasioiu a explicat: "Voi face contestatie in instanta, evident, in contencios administrativ. Daca as fi fost viceprimar independent, nu mi-as fi batut capul, dar atit timp c