Procedura de punere in acuzare a sefului statului, impechment-ul, da seama despre unul din pacatele originare ale postcomunismului romanesc. Temelia constructiei politice romanesti a fost subreda de la inceput. Violenta revolutiei, lipsa unei alternative organizate la comunism, dar mai ales la comunisti, refuzul dialogului, marginalizarea demonstrativa a opozitiei, jocul de putere intre un presedinte nesigur pe legitimitatea sa si un prim-ministru dornic sa fie sincron cu tendintele politico-economice din statele central-europene si-au pus amprenta asupra textului Constitutiei. În locul consensului bazat pe o viziune impartasita, majoritatea fesenista, de la inaltimea ametitoare a celor 67 de procente, a impus un autentic dictat constitutional. Articolele despre suspendarea presedintelui exprima perfect aceasta situatie, iar actuala batalie pe legea referendumului, dusa cu argumente improvizate, nu este un moment al democratiei regasite, ci al confuziei. Caci ceea ce se urmareste este o modificare de facto a regimului politic, fara o reforma constitutionala pe care partidele nu o pot gestiona.
Din cele trei puteri ale unui presedinte semiprezidential puternic, numirea Guvernului, dizolvarea Parlamentului si convocarea referendumului, in Romania doar ultima ar putea fi exercitata fara limite. În schimb, referendumul e doar consultativ, nu si legislativ. Iar legea referendumului, initiata in 1997 de pedeseristii Nastase, Gaspar, Cozmanca si Ion Predescu, a urmarit restrangerea atributiilor prezidentiale in acest domeniu. Dupa o batalie constitutionala in mai multe reprize, abia in vara anului trecut Curtea Constitutionala a declarat articolul 12 ca fiind contrar legii fundamentale. Din acest moment, pe fundalul unui conflict exacerbat intre presedinte si primul ministru, infruntarea dintre cele doua tabere s-a intetit. Se pare ca acordul semiprezidential de la in
