Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Putin explică soarta femeilor

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 1 februarie 2007 ·

Preşedintele rus Vladimir Putin a explicat, joi, că fenomenul venirii la putere a femeilor în lumea întreagă este legat de faptul că "bărbaţii dau bir cu fugiţii", relatează AFP. "Bărbaţii dau bir cu fugiţii, nu vor să muncească", a glumit Putin, la conferinţa de presă anuală, fiind întrebat în legătură cu rolul tot mai mare al femeilor în politica internaţională. Vorbind serios, Putin a declarat că participarea femeilor la viaţa politică este "semnul unei societăţi mature". "Din păcate ne este teamă de femei în politică, la conducerea regiunilor sau a marilor companii",a adăugat el. Putin a subliniat că nu este pregătit să apere necesitatea introducerii de cote pentru femei în organismele puterii. "O astfel de acţiune ar putea face rău, provocând o discriminare sexuală", a spus el. În Rusia nu există niciun ministru-femeie, chiar dacă femeile reprezintă 53 la sută din populaţie. În Camera superioară a Parlamentului rus, ele reprezintă doar 5 la sută, în timp ce în Duma de Stat 9,5 la sută dintre deputaţi sunt femei. (NewsIn)

Preşedintele rus Vladimir Putin a explicat, joi, că fenomenul venirii la putere a femeilor în lumea întreagă este legat de faptul că "bărbaţii dau bir cu fugiţii", relatează AFP. "Bărbaţii dau bir cu fugiţii, nu vor să muncească", a glumit Putin, la conferinţa de presă anuală, fiind întrebat în legătură cu rolul tot mai mare al femeilor în politica internaţională. Vorbind serios, Putin a declarat că participarea femeilor la viaţa politică este "semnul unei societăţi mature". "Din păcate ne este teamă de femei în politică, la conducerea regiunilor sau a marilor companii",a adăugat el. Putin a subliniat că nu este pregătit să apere necesitatea introducerii de cote pentru femei în organismele puterii. "O astfel de acţiune ar putea face rău, provocând o discriminare sexuală", a spus el. În Rusia nu există niciun ministru-femeie, chiar dacă

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, anunță că își depune în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 35 minute
„După o matură chibzuință am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale”, a scris Pricopie pe Facebook. Știre în curs de actualizare.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum o ora
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 3 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum o ora
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°