Secţia de gimnastică ritmică de la CSU Braşov, cu toată opoziţia unor persoane din federaţia de specialitate, îşi continuă activitatea la nivelul de creştere al sportivelor de performanţă. La conferinţa de presă de la sediul clubului, antrenoarea Simona Cioriceanu a prezentat situaţia actuală şi perspectiva acestui sezon. „Ne-am orientat ca să facem un centru regional de gimnastică ritmică la Braşov. Primul pas l-am făcut la Săcele, unde am găsit înţelegere şi un interes major pentru gimnastica ritmică. Am înfiinţat o filială care din anul viitor va participa în campionatele naţionale sub denumirea CSU Braşov-Săcele. S-a realizat un protocol şi în momentul de faţă, ni s-a pus la dispoziţie o sală modernă, aflată în administraţia Primăriei. De o lună de zile am început activitatea unde se prezintă 20 de fetiţe între 5 şi 8 ani, deosebit de conştiincioase şi talentate.”
Antrenoarea Cioriceanu speră într-o colaborare sub Tâmpa cu antrenoarea Rozalia Kanto, fosta antrenoare de lot naţional din Baia-Mare. Transferul s-ar putea face din vară, după încheierea anului şcolar. Volumul de muncă cu cele 35 de gimnaste (20 la nivel de începători şi 15 la performanţă) este destul de mare.
Primul concurs oficial al braşovencelor va fi în luna mai, când au loc campionatele naţionale de categoria a IV-a, mica gimnastă (6-8 ani) şi de ansamblu (6-10 ani). În acest sens s-au selectat nouă fetiţe aflate în pregătire din care se vor selecta cele şase pentru ansamblu: Naomi Burcea, Lucia Hogea, Mirela Tincea, Cristina Covaci, Mihaela Lupescu, Andrada Buţan, Bianca Lixandru, Andreea Cristea, Analiza Domenighini.
După frumoasele evoluţii din ultimii doi ani pe care le-au avut în SUA, gimnastele braşovence au fost invitate şi în acest an la două concursuri la Dallas şi New Jersey. Invitaţia ar putea fi onorată în funcţie de programarea campionatelor naţionale. Secţia de gim