Modalităţile prin care studenţii încearcă să supravieţuiască, să mai „stoarcă” un ban din te-miri-ce ocupaţie i-a amuzat întotdeauna pe cei din jur. Fie că făceau rost de o maşină de spălat şi-şi transformau camera în spălătorie, fie de un xerox şi deveneau patroni de „Centru de copiere” sau se făceau prestatori de servicii cumpărând ţigări şi suc pentru colegii de cămin – ocupaţiile lor nu au fost niciodată pline de demnitate sau de mândrie. Cei care nu au nici măcar un calculator dotat cu unitate DVD, ca să vândă compact discuri piratate, au ales munca de jos. Aşa a ajuns Dumitru „la coada vacii” – în acest caz, a bătătorului de rufe.

Nu a putut să facă faţă injuriilor...

Dumitru nu a dorit să vorbească prea mult despre el. Deja bătutul de covoare a fost o amintire urâtă din trecutul lui de student. „M-am gândit să bat covoare în preajma sărbătorilor. Ştiam că atunci toată lumea îşi face curat şi că ar avea nevoie de ajutor. Dar nu prea am avut căutare”, ne-a spus Dumitru. Tânărul a gândit chiar şi o ofertă de preţuri diferenţiată pe gradul de efort depus. „Pentru covoare mari, mai mari de 2 metri pe 2, luam 100 de mii. Pentru alea mai mici luam 50. Nu mi se pare mult. Dacă era să fie, mai lăsam din preţ”, ne-a spus bătătorul de covoare. Tânărul a început să-şi facă reclamă pe la avizierul căminelor, să-şi lase numele de la contul de chat – cei care doreau puteau să-l contacteze pe internet.

Dezamăgirea a venit din partea unui mare client. „M-a sunat cineva de la o unitate militară. Avea de bătut pături de armată. Avea multe şi m-a întrebat cât îi cer ca să le bat. Când i-am spus preţul a început să mă înjure”, a spus Dumitru. Chiar şi pentru un bătător de covoare, înjuriile milităreşti au umplut paharul. „Mi-am zis că nu se merită să îndur aşa ceva pentru nimic în lume şi am renunţat la bătutul covoarelor”. Modalităţile prin care studenţi