„Toata lumea bea, nu doar Pollock…“, il apara pe pictorul american sotia lui, Lee Krasner. La rindul ei artist plastic, dar si o femeie extraordinara, care a inteles, inaintea criticilor si a amatorilor de arta, geniul, talentul si zbuciumul din sufletul si mintea unui om care-si cauta propriul drum. Un film la Antena 1, pus aiurea, la ore tirzii, probabil ca sa nu se dedea la bautura si romanii dornici doar de cultura. Film despre viata si destinul lui Jackson Pollock, marele corifeu al abstractionismului american. Nu a fost chiar simplu sa-si limpezeasca mijloacele de expresie care sa-i reprezinte intentiile formale, nu este chiar usor sa-ti gasesti certitudinile cind esti bintuit de fantasmele creatiei si ale incertitudinilor.

Pollock impinge la extrem dizolvarea formelor, Jackson, care bea prea mult, renunta la rigorile desenului si severitatea compozitiei, lasindu-se in voia inspiratiei si a unui instinct artistic de inalta rigoare. Nu-i este dat oricui sa descopere felul anume de a se exprima. Cu si prin arta sa. A arunca vopsele pe pinza nu este chiar acelasi lucru cu a da whisky-ul sau tuica pe git. Efectele sint, evident, diferite. Impresionant acest film cu secvente din si despre viata unui mare artist. Si destinul – sau cine? – care distruge intr-o clipa ceea ce cu greu a fost acumulat in timp: un accident stupid de masina, si gata. Posteritatea. Succesul fulminant, gloria postuma. Un film in care apar nume ca Peggy Guggenheim si Kline, si De Kooning, si Archile Gorky, care se va sinucide si el tocmai cind era la apogeul creatiei sale, un film de noapte hibernala bucuresteana despre viata si moarte. Un film din anul 2000, in regia lui Ed Harris, care interpreteaza teribil rolul unui copil teribil al artei secolului 20. La ce poate ajuta bautura atunci cind tu nu mai esti in stare sa-ti fluidizezi nelinistile?

Si?

Si actrita