Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salarii mai mari în penitenciare

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 1 februarie 2007 ·

Coeficienţii de salarizare pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare vor fi actualizaţi, astfel încât să ajungă la nivelul celor prevăzuţi pentru sistemul de apărare, majoraţi în decembrie 2006. Până la 31 decembrie 2006, personalul din sistemul administraţiei penitenciare a fost salarizat potrivit Legii nr.138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri o ordonanţă conform căreia coeficienţii de salarizare pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare vor fi actualizaţi, În termen de 30 zile la publicarea Ordonanţei în Monitorul Oficial al României, Ministerul Justiţiei va emite normele metodologice. (NewsIn)

Coeficienţii de salarizare pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare vor fi actualizaţi, astfel încât să ajungă la nivelul celor prevăzuţi pentru sistemul de apărare, majoraţi în decembrie 2006. Până la 31 decembrie 2006, personalul din sistemul administraţiei penitenciare a fost salarizat potrivit Legii nr.138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri o ordonanţă conform căreia coeficienţii de salarizare pentru funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare vor fi actualizaţi, În termen de 30 zile la public

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Ministerul Finanţelor: Românii pot cumpăra din 10 iunie titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi 6,85%

News.ro acum o ora
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi, respectiv, 6,85%, informează Ministerul Finanţelor. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârst

Motivul pentru care Joe Biden i-a cerut scuze lui Volodimir Zelenski. „Am avut probleme”. Miza întâlnirii celor doi președinți

Ziare.com acum o ora
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi-a cerut scuze vineri, 7 iunie, de la omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Scuzele au fost pentru întârzierea de la începutul acestui an în adoptarea unui nou pachet de ajutor militar pentru Kiev, în valoare de 6

13 ani de sclavie: Un bărbat cu probleme psihice a fost ținut captiv și obligat să muncească la o fermă din Bihor

Adevarul acum 37 minute
Un cuplu din Bihor, proprietarii unei ferme din Valea lui Mihai, a fost plasat în arest la domiciliu după ce s-a descoperit că au ținut captiv un bărbat cu dizabilități psihice timp de 13 ani, forțându-l să muncească.

Comisia Europeană afirmă că Ucraina şi Moldova sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE

Mediafax acum o ora
Ucraina şi Republica Moldova îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a declarat vineri Comisia Europeană. Premierul Ucrainei, Denis Şmîhal, speră că discuţiile vor începe în cursul acestei l

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 3 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Cercetătorul francez acuzat de spionaj în Rusia a pledat vinovat în faţa unui tribunal din Moscova pentru că nu s-a înregistrat ca agent străin. El a fost plasat în arest pentru următoarele două luni. Cine este Laurent Vinatier - VIDEO

News.ro acum 44 minute
Cercetătorul francez Laurent Vinatier a pledat vinovat vineri, în faţa unui tribunal din Moscova, pentru acuzaţia că nu s-a înregistrat ca agent străin şi ar fi cules informaţii despre armata rusă, astfel că a fost plasat în arest preventiv până la

Într-o rară apariție publică, ambele fiice ale lui Vladimir Putin au participat la forumul de la Sankt Petersburg. Despre ce au vorbit

HotNews acum o ora
Cele două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin au luat cuvântul săptămâna aceasta la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, deși aparițiile lor publice sunt rare, scrie vineri AFP. Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladi

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum 3 ore
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Adevarul acum 2 ore
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități.

Vremea

București
acum

31°
vin.

20°/31°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

28°
vin.

19°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
vin.

16°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°