La 27 ianuarie 1945 trupele sovietice eliberau lagarul de concentrare si de exterminare de la Auschwitz-Birkenau din Polonia. Dupa mai mult de 60 de ani de la aceasta data, la 1 noiembrie 2005, Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite decidea in aparenta unanimitate ca data de 27 ianuarie sa fie desemnata ca Ziua Internationala a Comemorarii Victimelor Holocaustului. Spun aparenta, deoarece chiar si atunci, prin vocile diplomatilor care le reprezentau, citeva state isi exprimau indoiala ca victimele genocidului nazist ar trebui separate intr-un fel sau altul de victimele altor masacre in masa cunoscute de-a lungul istoriei. Unii continua si astazi sa puna la indoiala unicitatea Holocaustului. Altii il neaga total. Printre negationisti, unii se inarmeaza cu arma nucleara. Sa nu-l uitam nici un moment pe presedintele Iranian, Mahmoud Ahmadinejad.
Sa observam, pentru inceput, ca unicitatea Holocaustului, sau cum unii prefera sa numeasca acest genocid, Shoah, nu consta nicidecum in numarul victimelor sale. Astazi, nimeni nu mai pune la indoiala ca numarul victimelor comunismului, de exemplu, a fost simtitor mai ridicat. Unicitatea Holocaustului, insa, consta in faptul ca acest genocid urmarea distrugerea totala a fiecarui evreu, oriunde s-ar fi aflat in lume, si ca in scopul urmarit nazistii, aliatii si colaboratorii lor au folosit mijloace industriale de ucidere, care nu au stat la dispozitia predecesorilor genocidari. Astazi, tehnologii de distrugere in masa incep sa stea la dispozitia unor state care nici macar nu sint capabile sa-si hraneasca propria populatie, dar prefera sa investeasca in aceste mijloace. Unicitatea nu inseamna nicidecum irepetabilitate. Unicitatea se refera la trecut. Nu la prezent si nici la viitor.
Nu trebuie inteles din aceste afirmatii ca numai evreii au fost victimele Holocaustului. O buna parte a populatiei rrom
