Muzeul Naţional de Artă prezintă, pînă în aprilie, "De la mihrab la grădina paradisului" - expoziţie de covoare orientale, curator Mircea Dunca.

Prezenţa arcului cu formă rotunjită sau unghiulară, uneori cu margini în trepte, asemeni mihrab-ului, nişa care indică în orice moschee direcţia oraşului sfînt, reprezintă pentru covoarele orientale elementul de bază ce sugerează întrebuinţările rituale. Lucrate în manufacturi renumite din mediul urban sau chiar în triburi, aceste piese care obişnuiau să delimiteze spaţiul pur, fără de care rugăciunea în afara moscheei nu ar fi fost posibilă, au fost supuse unor influenţe culturale care, începînd din secolul al XVII-lea, le-au transformat în obiecte preferate în negoţul cu Occidentul. Totuşi, cîteva elemente simbolistice rămîn neşterse în ritualul rugăciunii musulmane: lampa (care evocă un verset coranic ce spune că "Dumnezeu este lumina cerurilor şi a pămîntului. Lumina Sa este asemenea unei firide unde se află o lampă..."), ibricul (un aide-mémoire privind obligaţia abluţiunii premergătoare rugăciunii), bordura din şapte dungi ce alternează cromatic, reprezentînd cerurile străbătute de Muhammad, în timpul călătoriei nocturne către Dumnezeu, atunci cînd a negociat numărul de rugăciuni pe care ar trebui să le facă fiecare credincios.

Adesea, ceea ce pare a fi la prima vedere reprezentarea bidimensională a mihrab-ului nu este decît faţada unei moschei, care conţine numeroase detalii arhitecturale, caz în care nu se mai poate vorbi despre vîrful care indică direcţia spre Mecca. Dificultatea de a sesiza aceste diferenţe este şi urmarea influenţelor culturale ale altor popoare. Motivele decorative specifice marii culturi chineze au pătruns în cultura orientală odată cu obiectele aduse de mongoli, îmbogăţind astfel valoarea simbolică a covoarelor. În timp, a crescut şi interesul occidentalilor pentru aceste piese