Isi spune simplu: Elian. Nume cu sonoritati de VIP, cu cercei in nara si la buric si cu un rucsac de CD-uri in spinare. De fapt, moldoveanca de bastina, cu un nume neaos la plecarea de acasa, cu multi ani in urma, tocmai dincolo de munti, spre Vest, in venerabila cetate cosmopolita Klausenburg. Adica, la Cluj, unde s-a instruit intr-ale frumoaselor arte si unde a iscat mare mirare si susoteli pizmase inca din studentie prin nonsalanta juvenila si eleganta, totodata, cu care isi afisa ideile si atitudinile.

Dar mai ales, prin discursul plastic si poetic, aflat undeva in avangarda congenerilor sai, lipsit de infatuare si de o dezarmanta naturalete a limbajului. Nimic sfidator in manifestarile ei, atata vreme cat totul se subsuma unor crezuri estetice si existentiale deconventionalizate si veridice, la urma-urmei, prin firescul expresiei artistice in care erau invesmantate.

Doua imprejurari m-au pus in relatie cu pictura ei, la un interval destul de mare de timp. Prima, in cea dintai panorama nationala a artelor plastice de dupa '89, expozitia mamut de la ROMEXPO, unde am fost atras de doua compozitii de mari dimensiuni, ce-i purtau semnatura. Doua nuduri cu o dinamica a expresivitatii corporale remarcabil desenata, intr-o austera sublimare a tratarii cromatice, si intr-o maniera ce evoca in buna masura tendintele pop-art europene. A doua imprejurare s-a consumat recent, printr-o pura intamplare. In atelierul unei venerabile pictorite clujene, din faimoasa "rezervatie" artistica din strada Albac, aveam sa cunosc un personaj cu aer si alura de adolescenta, costumata ca atare, cu reactii si replici spontane si totusi atent controlate, foarte alerta si permisiva in dialog. Ulterior, aveam sa aflu ca este "colega de breasla de la etajul doi", pictorita Elian. Care, in urmatoarele minute, mi se dezvaluia nu ca "juna discipola" ce o credeam, ci drept un artis