Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu avem cu ce să tratăm dependenţa de fumat!

Publicat in Adevarul, vineri 2 februarie 2007 ·

Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie susţine că de cinci ani lipsesc substituenţii de nicotină din farmaciile româneşti Pneumologii din România se aşteaptă ca prezenţa Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie susţine că de cinci ani lipsesc substituenţii de nicotină din farmaciile româneşti Pneumologii din România se aşteaptă ca prezenţa pictogramelor "horror" pe pachetele de ţigări să scadă măcar cu 8% numărul fumătorilor. Românii vor şi nu prea să se lase de fumat. Legi există, dar trebuie aplicate. Cu voinţa este mai greu. Chestionaţi cu privire la interzicerea fumatului în spaţiile publice sau restaurante, decizie însuşită de o serie de state europene, mulţi au recunoscut că nu îşi doresc acest lucru. Studiile arată că cei mai mulţi fumători provin din rândul celor cu "dare de mână", însă nici cei cu o situaţie materială precară nu se lasă mai prejos. Principalul motiv incriminat în dependenţa de tutun este stresul, o altă boală comună printre români. Abia atunci când sunt "atacaţi" de bolile care sunt favorizate de tutun, fumătorii se gândesc să abandoneze acest viciu. Există peste 25 de afecţiuni determinate de fumat. Din nefericire, efectele negative ale fumatului nu se limitează numai la fumător, care inhalează numai 15% din fumul provenit de la propria ţigară. Restul de 85% ajunge în plămânii celor din jur. În România există numai trei centre de consiliere a fumătorilor Cei care doresc să scape de acest viciu, dar fără să consulte un medic, au surpriza să constate că farmaciile duc lipsă de substituenţi de nicotină. Potrivit conf.dr. Florin Mihălţan, pneumolog la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitală şi preşedinte al Societăţii Române de Pneumologie, în ţara noastră nu se mai găsesc substituenţi de nicotină de mai bine de cinci ani. Producţia singurului medicament pe bază de bupropionum (o substanţă care acţion

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°