Ieri, aproximativ 400 de muncitori de la societatea braşoveană Tractorul SA au ieşit în stradă, nemulţumiţi de faptul că avansul pe luna ianuarie nu a fost achitat decât în proporţie de 38%. Ei au oprit lucrul şi la orele 9.00 au ieşit în stradă, blocând intersecţia de la Făget. În jurul orelor 11.10, tractoriştii au plecat spre uzină, dar pe drum s-au întâlnit cu muncitorii de la Rulmentul SA, în jur de 400 500 de persoane, care au ieşit şi ei să protesteze împotriva prevederilor Ordonanţei 116/2006, cea care înlocuieşte, începând de ieri, Ordonanţa 8 care oferea un anumit număr de salarii compensatorii muncitorilor disponibilizaţi.
Liderii de sindicat Gheorghe Apostu (Tractorul) şi Gabriel Dachim (Rulmentul) au părăsit protestele în jurul orelor 11.00 pentru a pleca la Bucureşti, unde au fost chemaţi la o întâlnire la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Mulţimea din intersecţia de la Făget a început să se rarefieze în jurul prânzului, goniţi mai mult de frig decât de plictiseală.
În jurul prânzului, şi muncitorii de la cei cinci pui ai societăţii Nitramonia SA au ieşit în faţa societăţii pentru a protesta, solidarizându-se astfel cu colegii de la Tractorul şi Rulmentul. Protestul s-a desfăşurat fără liderul sindicaliştilor, Lucian Cupu, care se afla în drum spre Bucureşti, la întâlnirea cu preşedintele AVAS şi ministrul Muncii, Gheorghe Barbu.
„Nu ştiam că a
expirat Ordonanţa 8”
Pentru majoritatea muncitorilor de la Tractorul SA ieri a fost prima zi de muncă după un concediu prelungit. Ei au fost nemulţumiţi şi de faptul că nu primiseră decât o mică parte din salariu, deşi aveau dreptul la toţi banii, acest lucru ducând la declanşarea protestului spontan.
Muncitorii de la Tractorul s-au plâns şi de faptul că nu aveau cunoştinţă de faptul că „ieri (n.r. 31 ianuarie) a fost ultima zi pentru ordonanţ