Am sperat din tot sufletul ca numai prima din cele peste 20 de bucăţi în proză, pe care mi le-aţi dat la citit, să fie presărată cu greşeli de exprimare dintre cele mai uimitoare, pe care le-am întâlnit şi la mulţi dintre tinerii noştri condeieri. Bolnavul de cancer este titlul ei, şi ea se încheie cu următoarea explicaţie: "această foaie a fost găsită lângă patul unde se afla cadavrul unui nebun bolnav de cancer." Dintr-odată, am crezut că îi pot atribui cancerosului, nebun pe deasupra şi scriitor, toate aberaţiile, şi că dvs., autorul, n-aţi făcut decât să-i transcrieţi textul cu sfinţenie, ca pe un document autentic şi important susţinerea unui diagnostic sever. Este drept că s-ar fi cerut să-i puneţi textul între ghilimele, dar n-aţi făcut-o, şi astfel, relatările la persoana întâi, ale eroului dvs., suferind de opt ani într-un balamuc, vi le-am atribuit tot timpul dvs. Până una alta, impresia mea proastă în direcţia greşelilor nu dispare, doar se atenuează, pentru că nu poţi avea pretenţii de stil şi de cultură de la un biet om lovit de soartă. Hârtia rămasă în urma lui, era cu siguranţă un manuscris. Dvs. l-aţi cules, ori l-aţi dat cuiva să-l culeagă, respectându-l întocmai în literă şi spirit. Respectându-i, fireşte, şi punctuaţia, ce încurcă şi mai mult lucrurile. Un asemenea text se parcurge cu greutate. Fiecare propoziţie începe cu literă mică şi se termină cu punct. Să luăm un prim exemplu: "uşile acelea imense îmi zdruncinară creierii. povesteam cu îndoială despre mine. numărul de pe haină îmi dă dreptul să număr, căci cifrele astea pot fii (s.m., C.B.!) puse şi în altă ordine. prinsoarea pot să o fac fără să ştiu prea multe despre salonul ăsta în care stau, despre clădirea asta părăginită. pândesc însă momentul când ceilalţi nu sunt în preajmă pentru a vorbi cu mine. ei mă consideră nebun, dar eu sigur spun am cancer. pretenţiile lor sunt parodiant (s.m.