Mic sat de pescari în secolul al XII-lea, Amsterdamul (de la Amstel, care înseamnă dig) a ajuns repede, în secolul al XVII-lea, cel mai important oraş industrial al Europei, care a dat celebra bursă de diamante, printre altele născându-se în el şi un filosof de mărimea lui Spinoza, acest Descartes iudeu, autorul Panteismului Deus sine natura, exilat din sinagoga coreligionarilor săi.

Spinoza a păţit ce au păţit toţi cugetătorii creştini de mai înainte, victime ale Inchiziţiei creştine, ca Giordano Bruno sau Gallileo Gallilei cu vestitul său E pur si muove.

Şi tot au avut noroc, că amândoi nu au fost arşi pe rug de Inchiziţia creştină. Aşadar, la Amsterdam, în secolul al şaptesprezecelea, şi evreii şi creştinii sufereau la fel, când gânditorii lor încălcau legile doctrinelor lor, Spinoza fiind cel mai înalt exemplu al acestei autorităţi israelite fără milă, egalând-o pe cea creştină din epocă. Parisul de astăzi, angajat în polemici teribile, având ecou şi la Bucureşti, ar trebui să mediteze mai atent asupra acestui lucru.

Deci o capitală totuşi intelectuală şi unul din centrele comerciale ale lumii. De fapt, de la comerţ şi de la ideea protestantă a început înflorirea extraordinară a Amsterdamului. Protestantismul lui inteligent, practic şi larg în concepţii, avea să se opună jugului catolic spaniol din secolele din urmă, când acest jug avea să se abată peste }ările de Jos, eretice. Dacă facem o apropiere cu vremea de mai ieri din zona noastră, nu greşim astăzi. Aceeaşi opresiune, aceeaşi senzaţie de eliberare după căderea zidului berlinez, cu singura deosebire că cei eliberaţi nu au fost olandezi, cu dârzenia olandeză, capacitatea inventivă a acestei rase de descoperitori ai lumii, ci, să mă ierte Dumnezeu, numai români, polonezi, bulgari - şi mă opresc aici. Cine a vizitat Spania şi a văzut Escurialul este frapat de asemănarea lui cu Kremlinul -