La ora bilanţului anului literar 2006, mi se pare de neiertat omiterea unei apariţii care ar trebui să-şi pună amprenta pe exegeza eminesciană a deceniilor viitoare. Am în vedere încheierea publicării Dicţionarului de concordanţe al limbajului poetic eminescian, totalizând peste 300 de pagini. Această întreprindere aparţine unui colectiv de la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, coordonat de profesorul Dumitru Irimia. Puţină istorie se impune. în 1968, un colectiv coordonat de Tudor Vianu (care între timp decedase) publica la Editura Academiei "Dicţionarul limbii poetice a lui Eminescu" (646 pagini). Iată cum descria Tudor Vianu scopul său: "El urmăreşte mai întâi să fixeze etapa pe care o atinge Eminescu în dezvoltarea limbii noastre literare în secolul al XIX-lea, apoi să arate ce face un mare poet din instrumentul obştesc al limbii lui naţionale, aducând-o la o putere superioară a expresivităţii ei artistice". Sunt luate în considerare poeziile antume, câteva dintre postume ("Albumul", "Oricâte stele...", "Rugăciune", "Răsai asupra mea...", "Viaţa", "între pasări", "După ce atâta vreme", "Stelele-n cer", "Dintre sute de catarge" şi "Apari să dai lumină") şi povestirile "Făt-Frumos din lacrimă", "La aniversară" şi "Cezara". Fiecărui cuvânt care apare în aceste opere i se consacră un articol în care ordinea sensurilor este cea istorică. Fiecare sens este ilustrat prin citate adecvate din poezii selectate din diferite perioade ale creaţiei eminesciene. în 1974, Luiza Seche, unul dintre membrii colectivului care lucrase la Dicţionarul coordonat de Tudor Vianu, folosind situaţia privilegiată de a se fi aflat în posesia fişelor "excerptate exhaustiv" (aprecierea Luizei Seche) din opera lui Eminescu, publică "Lexicul artistic eminescian în lumină statistică" (Editura Academiei, Bucureşti, 603 pagini), în care sunt luate în considerare aceleaşi texte pe care s-a bazat şi