Ni se trage de la grecii care au denumit-o "moarte bună" (adică eu, "bun", şi thanatos, "moarte"). Pentru că, pe scurt şi strict teoretic, este o moarte la cerere. Tehnic, e o metodă medicală, prin care moartea precoce şi fără chinuri poate fi provocată unui bolnav incurabil, pentru a-l scuti de o suferinţă grea şi prelungită, la capătul căreia există tot moarte. Este, aşadar, o punte de trecere peste un episod inutil şi dureros, către acelaşi final iminent. Tot tehnic, dreptul fiecăruia de a dispărea, în propriii termeni, s-ar exercita doar la cererea pacientului suferind, a rudelor sau a medicului. Din acest punct de vedere, este activă (cînd se intervine direct prin medicamentaţie), pasivă (cînd se suspendă menţinerea artificială a vieţii), voluntară (cînd pacientul o revendică) sau non-voluntară (cînd decizia vine din exterior: rudele sau medicul).
"...Celor care sînt împotrivă le-aş recomanda filmul Mar adentro." Are 32 de ani, o carieră de jurnalist şi un fel de a percepe viaţa ca pe o libertate continuă. La fel şi moartea. Îmi vorbeşte de Ramón Sampedro, de drama omului prins în temniţa corpului său şi păzit de principiile morale ale celorlalţi. Cu ce drept - mă întreabă colegul jurnalist - societatea îţi impune o existenţă pe care tu nu o mai vrei? Sînt de acord, dar Sampedro e un exemplu de om conştient, el voia să moară şi-şi putea exprima dorinţa... Dar Terri Schiavo? Cazul femeii aflate în comă profundă, în imposibiliatea de a alege... Viaţa şi moartea i s-au hotărît de Justiţie, după lungi procese între părinţi şi soţ. Chiar dacă i s-a decis moartea pasivă, prin deconectare, Terri a mai trăit. Două săptămîni. Şi-l întreb - la rîndul meu... - inerţie fiziologică sau dorinţă lăuntrică?
Dacă n-ar fi vorba de viaţă, totul ar fi simplu, logic şi normal, ar fi un drept ca celelalte, a cărui lipsă ne-ar revolta pe bună dreptate. Dacă n-ar fi v
