Grupul A&D Pharma, cel mai mare jucator din industria farmaceutica locala, a inregistrat in 2006 o cifra de afaceri consolidata de 329 milioane euro, in crestere cu 33% fata de anul 2005, potrivit datelor preliminare furnizate de companie.
"Aceste rezultate preliminare demonstreaza impulsul puternic din activitatile noastre, cresterea cotei de piata in cadrul pietei in crestere rapida din Romania a produselor si serviciilor medicale si farmaceutice, dar si efectele pozitive ale structurii noastre integrate. Am continuat sa ne consolidam pozitia de lider in domeniul distributiei si retail-ului integrate a produselor farmaceutice, iar cifra de afaceri a crescut cu o rata anuala compusa de peste 50% din 2003. Trendul general favorabil al pietei se va mentine in 2007, odata cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana si cu reforma sectorului de sanatate", a declarat Dragos Dinu, CEO al A&D Pharma.
Grupul A&D Pharma Romania include distribuitorul de medicamente Mediplus si farmaciile Sensiblu.
Potrivit lui Dragos Dinu, oferta publica initiala incheiata recent, precum si investitiile in cresterea capacitatii si modernizarii facilitatilor de procesare si logistice vor determina continuarea cresterii companiei peste nivelul pietei.
"Mai mult, intentionam sa valorificam cunoasterea si experienta de piata pentru a ne extinde in teritorii noi, cu scopul de a deveni lider in furnizarea de servicii medicale in regiune", a mai afirmat Dinu.
Conform datelor furnizate de companie, divizia de distributie Mediplus Exim asteapta, pentru 2006, o crestere anuala a cifrei de afaceri neconsolidata de 36%, la 286 milioane de euro, in timp ce cifra de afaceri neconsolidata a Sensiblu va atinge o crestere anuala de 43%, la 90 milioane de euro.
Cifrele de afaceri neconsolidate ale celor doua divizii includ vanzarile in cadrul companiei de la Mediplus catre