Diana Dumitrescu are 23 de ani şi, deşi şatenă din naştere, mărturiseşte că s-a vopsit blondă încă din liceu, pentru că a vrut să arate la fel de bine ca italiencele pe care le-a văzut
Diana Dumitrescu are 23 de ani şi, deşi şatenă din naştere, mărturiseşte că s-a vopsit blondă încă din liceu, pentru că a vrut să arate la fel de bine ca italiencele pe care le-a văzut la televizor. A venit la Bucureşti după ce a câştigat la Miss World România premiul de popularitate. S-a făcut remarcată prezentând alături de Pavel Bartoş emisiunea "99", precum şi interpretând-o pe Greta în "Păcatele Evei".
Este sexy, provocatoare şi mişcările dansului ei i-au înnebunit pe bărbaţi. Este vorba despre Diana Dumitrescu, interpreta uneia dintre "prinţesele" din telenovela "Iubire ca în filme" de la Acasă. Între ea şi personajul Daiana sunt multe asemănări, cea mai importantă fiind pasiunea pentru dans.
Deosebirile dintre numele personajului şi cel al interpretei sunt minore în cazul Dianei Dumitrescu, alias Daiana Horvath. "Am dorit să mă transpun în pielea personajului, dar am încercat, şi sper că am reuşit, să-i <> câte ceva din personalitatea mea. Am lucrat şi cu regizorul Iura Luncaşu şi împreună am reuşit să dăm viaţă unui personaj destul de haios şi în acelaşi timp cu picioarele pe pământ", spune Diana. Oricum, nu o deranjează că multă lume a început deja s-o strige Daiana, pe numele personajului. Când a jucat în "Păcatele Evei", lumea îi spunea Greta. Aşadar, s-a obişnuit de mult să nu o mai cheme ca în buletin. Cu asemănări sau deosebiri, Diana se simte bine în pielea Daianei. Şi asta pentru că împart o mare pasiune pentru dans. "Când dansez, mă simt sexy", mărturiseşte tânăra actriţă.
Ar lăsa Constanţa pentru Capitală
Diana este din Constanţa şi, deşi are de lucru de mult prin Bucureşti, încă nu s-a mutat definitiv aici. Dar ar face-o, pentru că î