Admirand-o pe scena pe fermecatoarea violoncelista Laura Buruiana, esti tentat sa-ti amintesti de acele idei mult mai frecvent rostite in urma cu doua-trei decenii privind talentul muzical al poporului roman, stralucit ilustrat de o pleiada de instrumentisti si cantareti, mai putini ramasi in tara si mai multi plecati in lume.

Acum obligativitatea acestei alegeri a disparut, si un talent ca Laura Buruiana se poate perfectiona in scoli europene sau americane (din 2003 studiaza la Koln cu Frans Helmerson si participa la cursuri de maiestrie cu Julius Berger, Johannes Goritzki, Harro Ruijsenaars, Radu Aldulescu, Catalin Ilea, Vladimir Orlov etc.), poate canta pe orice scena a lumii, rostind in acelasi timp cu lumina in glas ca se simte cel mai bine in fata publicului romanesc, la Radio sau la Ateneu. Ea face parte din acea generatie care are sansa de a putea spune astfel de lucruri fara nostalgie sau tristete, asumandu-si normalitatea destinului de artist itinerant, ca orice alt muzician-cetatean al lumii. In acest context, dintre orchestrele cu care a cantat Laura Buruiana pana acum, in afara celor romanesti, putem aminti deja Cordova Orchestra din Santander, Bari Orchestra, North Carolina Orchestra, Canton Orchestra (Ohio), Bratislava Radio Orchestra, Shanghai Symphony Orchestra, Philharmonic Orchestra Frankfurt/Oder, Deutsche Symphony Orchester. Am ascultat-o recent la Bucuresti pe Laura Buruiana alaturi de Orchestra de Camera Radio, in contextul festivalului Bucuresti, oras al muzicii (care a prilejuit si preluarea evolutiei ei in direct de catre 11 radiodifuziuni europene). Sub bagheta lui Alexandru Lascae - dirijor ce traieste acum in Olanda, o bagheta ferma, exceland printr-o precizie pe care am admirat-o si in diversele lucrari simfonice de Rossini, Bizet si De Falla prezentate - Laura Buruiana a oferit publicului bucurestean popularele si implicit prea bi