Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corespondenţă din Lisabona - Iarna integrării noastre

Publicat in Romania Literara, vineri 2 februarie 2007 ·

Într-o capitală unde copiii fac mari eforturi să şi-l imagineze pe Moş Crăciun printre nămeţi (iar de Bobotează natura pare să renască precum la noi în perioada Paştilor), edilii investesc milioane în decoraţia stradală. Nu e de mirare că absenţa brazilor este compensată prin "cel mai înalt arbore de Crăciun din lume" (egal cu un edificiu de 25 de etaje). Luminaţia fusese deja pusă în funcţiune încă dinainte de ziua morţilor (întâi noiembrie), când am aterizat la Lisabona. Pentru europeanul de rând, simbolistica sărbătorilor invernale insinuându-se printre palmieri e încă un semn al originalităţii acestui spaţiu. Că feeria nocturnă face parte din strategia consumismului desfrânat se ştie prea bine, dar aici măcar dispune de un incomparabil ambient urban. Şi apropo de arbore: el a fost păstrat până la sărbătorirea Naşterii Domnului pe stil vechi, ocazionând "cea mai mare fiesta de Crăciun a emigranţilor din Est".

Primele jurnale apărute după revelion consemnează lărgirea Uniunii Europene cu încă două state. Cel mai prestigios cotidian portughez - Diário de Notícias - dedică întreaga pagină a patra aderării ţării noastre şi vecinilor de la sud la Uniunea Europeană, sub titlul Cea de-a cincea lărgire a UE provoacă euforie în Bulgaria şi România. Simultan, şi tot pe pagina a patra, cotidianul Público anunţă aceeaşi ştire, intitulată însă... pe invers: Bulgaria şi România au aderat fără euforie la Uniunea Europeană. Şi săptămânalul Visăo publică un reportaj despre România: Latinii care vin din frig. În aceste două din urmă publicaţii, până să ajungă la textul propriu-zis, cititorii dau peste imagini cu eternele căruţe delabrate şi/sau figuri de estropiaţi rimând cu ciclopica Casă a Poporului (cacofonia se impune) din fundal. Pentru jurnalista Ana Margarida de Carvalho, cel mai frapant aspect din Bucureşti "este lipsa de culoare. Un oraş fără culoare şi fără suflet,

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NYT: Şeful Pentagonului ar fi transmis informaţii sensibile pe un grup de chat în care erau incluşi soţia, fratele său şi avocatul personal

News.ro acum 5 ore
Secretarul apărării din SUA, Pete Hegseth, a împărtăşit informaţii detaliate cu privire la viitoarele lovituri americane din Yemen, la 15 martie, într-un grup privat de discuţie pe Signal la care au participat soţia, fratele şi avocatul său personal

Vlad Chiricheș a spus cum a fost gândită faza de la golul din FCSB - CFR: „A ieșit frumos, însă trebuia să fie altfel”

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Vlad Chiricheș (35 de ani), care evoluează pe postul de mijlocaș la FCSB, a spus cum a fost de fapt gândită faza la care a marcat în meciul cu CFR Cluj, scor 3-2,

Cum va fi vremea la Constanța în a doua zi de Paște

Ziua Constanta acum 13 ore
În intervalul 21 aprilie, ora 09:00 – 22 aprilie, ora 09:00, meteorologii anunță o zi plăcută și caldă în Dobrogea. Temperaturile maxime vor urca până la 25 de grade, însă pe litoral va fi ușor mai răcoare, cu valori între 17 și 20 de grade Celsius.

UPDATE - Putin refuză prelungirea armistiţiului de Paşte. Încetarea focului expiră la miezul nopţii, anunţă Kremlinul

News.ro acum 12 ore
Armistiţiul de Paşte va expira la miezul nopţii, iar preşedintele rus Vladimir Putin nu a dat niciun ordin pentru prelungirea acestuia, a declarat duminică pentru agenţia oficială rusă TASS secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov. Putin a

Superliga: Victorie de Paşte pentru FCSB, care s-a impus în derby, 3-2 cu CFR Cluj

News.ro acum 9 ore
Echipa bucureşteană FCSB a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, gruparea CFR Cluj, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii. Gazdele au jucat în zece din minutul 65 şi s-au desprins la cinci puncte de clujeni. Pe Arena Naţională, c

UPDATE - Salvamontiştii din Bran intervin pentru recuperarea a doi turişti italieni blocaţi într-un perete în Munţii Bucegi/ Turiştii au fost găsiţi şi vor fi aduşi la baza muntelui

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii din Bran, judeţul Braşov, intervin, duminică noapte, pentru recuperarea a doi turişti italieni blocaţi într-un perete, în Munţii Bucegi, informează Dispeceratul Naţional Salvamont. Potrivit ultimelor date, turiştii au fost găsiţi, nu

Sebastian Burduja, despre consumul minim istoric din ziua de Paşte: România are un mix energetic echilibrat şi flexibil ce poate face faţă situaţiilor dificile. Vestea bună, nu a fost nevoie să reducem producţia în unităţile 1 şi 2 de la Cernavodă

News.ro acum 9 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă, despre consumul energetic din ziua de Paşte, aflat la un minim istoric, că România a dovedit că are un mix energetic echilibrat şi flexibil care poate face faţă situaţiilor extrem de dificile. Burduja m

Trump spune că speră ca Ucraina şi Rusia să ajungă la un acord în această săptămână

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică, în prima sa reacţie după ce Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc în Duminica Paştelui că nu au respectat un armistiţiu de 30 de ore propus de Vladimir Putin, că speră ca cele două părţi să aju

Armata israeliană raportează „eşecuri profesionale” drept cauza uciderii personalului de urgenţă din Gaza

G4Media acum 13 ore
Armata israeliană a comunicat duminică rezultatul anchetei privind uciderea a 15 membri ai personalului de intervenţie din Gaza, luna trecută: cauzele sunt identificate drept eşecuri profesionale şi încălcări ale ordinelor, însă este exclusă intenţi

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – luni, 21 aprilie, de la ora 20.00

Cancan acum 9 ore
Pregătiți-vă pentru o călătorie plină de nostalgie, umor și dezvăluiri savuroase cu Best of Marius Tucă Show, o colecție explozivă a celor mai memorabile și haioase momente din emisiunile în care Marius Tucă l-a avut ca invitat pe inconfundabilul Da

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

14°/25°
mie.

14°/25°
joi

13°/23°
Iasi
acum

14°
lun.

13°/27°
mar.

12°/25°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/20°
mar.

12°/15°
mie.

11°/16°
joi

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/22°
mie.

11°/23°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

9°/26°
mar.

14°/25°
mie.

13°/23°
joi

14°/23°